REFLECTII DESPRE BASARABIA. anul 1912, scrisa de N. N. Durnovo atunci, cand intr- atmosfera de psihoza imperiala, in Rusia se

“…Stapanind 100 de ani Basarabia, ce-am facut noi oare pentru populatia romaneasca si pentru dezvoltarea ei culturala? N-am facut nimic, caci toate scolile infiintate de noi in Basarabia au ca scop transformarea romanilor basarabeni in velicorusi, ceea ce nu ne va reusi.Timp de peste 90 de ani, mai bine de un milion si jumatate de romani din Basarabia sunt lipsiti de clerul lor. Cu toate legile fundamentale ale imperiului, legi care consfintesc tuturor nationalitatilor din Imparatia ruseasca dreptul de a avea conducatorii lor spirituali, moldovenii ortodocsi nu au nici un episcop national sau macar pe unul care sa cunoasca limba romana. Acela care a fost prin Basarabia stie ce biserici-bordeie au romanii si cate biserici au fost desfiintate sau chiar rase de pe fata pamantului.(…) Moldovenii in ochii actualului arhiepiscop de Chisinau (Serafim – n.n.) sunt separatisti (adica doresc separarea de Rusia si alipirea la Romania – n.n.) si din aceasta cauza, cele mai alese forte spirituale si culturale sunt izgonite de el din Basarabia. Limba romaneasca este scoasa din biserica, iar despre vreo propovaduire in limba romana nici vorba nu poate fi.(…) Basarabia a fost rupta din Principatul Moldovei, prin care trupele rusesti au trebuit sa treaca in timpul razboiului dintre rusi si turci (1806-1812).Evident, Rusia, in 1812, ar fi putut alipi intreaga Moldova, dar aceasta alipire ar fi constituit un rapt si mai mare si nu un drept de razboi, ca nu ne bateam cu moldovenii.Oricat de mic ar fi un popor, el are, totusi, dreptul sa pretinda stima, el se mandreste cu existenta sa si nu poate servi drept gunoi al rusilor, germanilor, maghiarilor sau al oricarui alt strain.Romania are dreptul sa se mandreasca, si are cu ce. Cea mai de seama mandrie a romanilor e ca nu si-au schimbat credinta parintilor lor, nu le-a fost inundata tara cu tot felul de secte si nu s-au amestecat cu nationalitatile inconjuratoare. (…)In ceea ce priveste starea culturala, Basarabia a ramas cu mult in urma Romaniei. Astazi Chisinaul a depasit Iasul. Dar nu poate exista o comparatie. Iasul e un oras curat si frumos din toate punctele de vedere, cu multe biserici si statui, universitate si alte institutii superioare de cultura, in timp ce Chisinaul a ramas un oras primitiv. Creindu-l acum o suta de ani, noi (rusii – n.n.) n-am fost in stare sa-l ridicam la inaltimea oraselor europene, iar populatia ruseasca emigrata, cu functionarii ei rusificatori, n-a ridicat nici bunastarea materiala, nici pe cea morala a poporului. Cum s-ar putea, prin urmare, ca un asemenea popor sa nu se gandeasca la separatism? El nu intilneste in biserica decat arhirei despoti, inamici ai nationalitatii si limbii sale.Noi nu credem ca in Romania s-a pierdut credinta cea adevarata, caci daca ar fi fost asa, atunci bisericile ei ar fi infatisat, peste tot un tablou jalnic, si ar fi fost asemenea celor din Basarabia.Cat priveste inapoierea Basarabiei catre Romania, nu e aici cazul sa mai vorbim.Toate cartile sfinte de pe la toate bisericile moldovenesti, tiparite cu litere chirilice in limba romana au fost depuse la mitropolia din Chisinau unde arhiepiscopul Pavel, in scurgere de 7 ani, le-a ars, incalzind cu ele palatul mitropoliei.Poporul din Basarabia, din cauza rusificarii silnice, e transformat intr-o hoarda de robi muti si ignoranti. Acestui popor I s-a interzis sa invete in limba sa materna in scoli, i s-a interzis sa se roage lui Dumnezeu in graiul parintilor sai; sute de mii de desetine (hectare) din pamantul sau au fost impartite colonistilor rusi, bulgari si germani si aceasta in scop de ai sili sa-si paraseasca tara. Numai intr-un an, 855 de familii taranesti au trebuit sa plece in Siberia pentru a o coloniza. Bietii oameni isi lasa holdele roditoare pentru ca nu mai pot trai in tara lor.Cand ma coplesesc cateodata amintirile, imi apare una dintre ele, cea mai placuta pentru mine: o gramada de copii, intr-un sat moldovenesc de pe malul Nistrului – aceste flori pamantene ale Basarabiei – iesind de la scoala scufundati in lumina soarelui, jucandu-se si gangurind romaneste, pe cand invatatorul lor, un tanar idealist rus, venit de curand in Basarabia, imi povesteste cu lacrimi in ochi, ce durere il cuprinde: “Doar asta e ca si cum m-as fi dus in Spania sa-i invat pe copiii de acolo ruseste. M-am vazut silit sa-nvat, mai intii, eu insumi, moldoveneste”.Si bietul apostol al ministrului rus de invatamant a inceput deodata, sa-mi spuna vesel niste zicatori si cantece moldovenesti la auzul carora, toti copiii, au alergat spre noi, cei doi rusi, ascultand cu bucurie si mandrie pe elvul lor comun. Un baietel, mic dar serios, a vrut sa-l corijeze pe invatator, dar l-au oprit colegii sai. Atunci i-am dat eu voie sa vina la mine, l-am sarutat si l-am rugat sa-mi spuna ce observatii si corecturi vroia sa faca.Si ne-a dat, acest baietas, o lectie buna, mie si invatatorului. El a facut sa mi se descopere niste legi firesti ale limbii romane populare, ne-a deschis o ferestruica de etnografie si folclor – nu-mi amintesc amanuntul – dar mi-a fost rusine, el avea in capsorul lui o intrega lume nationala, lume pe care noi n-o cunosteam, lume care, in limba lui de copil, era atat de frumoasa si care avea sa dispara in Basarabia din vina noastra!...Atunci am inteles eu pacatul acela imens care se face in Rusia privind romanul basarabean.Am studiat geografia si istoria acestei tari si am ajuns la convingerile mele de astazi. Acum, cand imi amintesc de baietelul acela ma asez la masa si scriu pentru a mia si una oara ca Basarabia trebuie sa fie romaneasca”.Nicolai Nicolaevici Durnovo (1876-1937) este un cunoscut filolog si istoric rus, membru corespondent al Academiei de Stiinte din Rusia, profesor universitar la Moscova, Saratov si Minsk. S-a ocupat indeosebi cu dialectologia si istoria limbii materne, cu probleme de lexicologie (a intocmit un dictionar ceh-rus) si lingvistica generala (e autorul unui prim dictionar de terminologie lingvistica) in Rusia. Dar mai presus de toate a fost un mare umanist si cea mai buna dovada in acest sens o constituie atitudinea sa fata de nevoile si aspiratiile popoarelor incorporate, prin viclenie si violenta, in Imperiul Rus. Nu este intamplator faptul, ca scurt timp dupa puciul bolsevic din octombrie 1917, cand au inceput a se contura tot mai infiorator parametrii noului imperiu rosu, -N.N.Durnovo a rupt-o pentru totdeauna cu patria ce se cladea pe osemintele si sangele luptatorilor pentru libertate, emigrand in Europa.