1909

Un produs romanesc in TOP IT mondial 2006, urmeaza investitii de peste 100 de milioane USD

Cel mai important clasament anual, al celor mai bune 100 produse high-tech din intreaga lume, a inclus in editia din acest an un produs romanesc: softul BitDefender. Topul este realizat anual si a fost dat publicitatii in luna iulie de laboratoarele de teste din SUA ale publicatiei PC World. BitDefender este singurul produs din Europa Centrala si de Est si singura aplicatie antivirus din lume prezenta intr-o companie selecta, alaturi de cele mai mari nume din industria de inalta tehnologie (echipamente hardware, software, gadgeturi, site-uri, jocuri video si servicii).Produsul romanesc este alaturi de Google, Yahoo, Apple, AMD, Canon, Toshiba, Sony, NEC, Olympus, Mitsubishi, Dell, Kodak, Fuji, Nvidia si altii.Romania, prin BitDefender este si reprezentanta Europei in acest top. Doar 2 produse software europene au mai fost selectate, pe langa cel romanesc: browserul Opera si platforma Linux dezvoltata de Ubuntu.Pentru realizarea acestui top, americanii au selectat toate produsele de impact la nivel mondial. “Realizarea acestui clasament a durat mai multe saptamani, timp in care am tinut intalniri de ore intregi, am votat de mai multe ori si am selectat extrem de dur din mii de propuneri .Am notat dupa performanta, design si specificatii tehnice", a declarat analistul american Harry McCracken in PC World. Din cele 100 de produse high-tech din clasament, 31 sunt aplicatii software, restul fiind gadgeturi, echipamente hardware, site-uri, jocuri video si servicii. Produsele americane si japoneze domina TOP IT mondial 2006, cu 65 de nominalizari. Includerea romanilor alaturi de produsele acestor grei mondiali ai inaltei tehnologii confirma succesul international al celui mai prestigios brand romanesc din afara tarii. E un motiv de mandrie ca Romania se regaseste intr-un asemenea top extrem de select. Nu este de mirare ca in luna mai, Red Herring, una dintre cele mai importante publicati mondiale specializate in analiza potentialui de afaceri al companilor internationale a nominalizat SOFTWIN drept cea mai interesanta organizatie pentru investitori, din Europa de Est. Selectia invingatorilor s-a facut prin studierea tehnologiei specifice, analizarea calitatii managementului, situatia financiara si competitivitatea pe piata internationala."Aceste semnale ne indreptatesc sa credem ca BitDefender este considerat de catre specialistii americani cel mai important brand de produs high-tech din Europa Centrala si de Est. Avem in vedere extindererea prezentei mondiale prin investitii pana in 2010 de peste 100 milioane USD in deschideri de noi filiale in afara tarii, precum si pentru dezvoltarea si extinderea lantului de distributie. Anul acesta vizam consolidarea pozitiei pe pietele Europei Occidentale, unde am cunoscut deja mari succese in vanzari si notorietate, dar si in SUA unde prevedem o absorbtie de piata de circa 10 milioane USD pentru produsele BitDefender. Incepand de anul viitor, ne vom orienta puternic si catre continentul asiatic” a declarat Florin Talpes, presedintele SOFTWIN.Pe langa filialele din Germania, Spania, Marea Britanie si SUA, BitDefender are parteneri locali in alte 53 de tari de pe 6 continente. Lor li se adauga peste 100 de distribuitori on-line. Cu ajutorul acestei retele, produsul romanesc este utilizat de peste 41 de milioane de clienti din circa 180 de tari. BitDefender a inregistrat o triplare a cifrei de afaceri in fiecare din ultimii 5 ani. La sfarsitului anului 2010, BitDefender va detine peste 2% din piata mondiala de antivirus, cu o absorbtie de piata ce va depasi 120.000.000 USD anual.
0