1886

Orasele mici cu probleme mari

Orase mici cu probleme mari Cu toate ca ramane inca o tara preponderent agrara, in care majoritatea populatiei locuieste la sate, in Republica Moldova exista 65 de orase. Majoritatea dintre ele sunt foarte mici si supravietuiesc de azi pe maine. Nefunctionale, fara perspectiva si fara locuri de munca, ele sunt rodul unei urbanizari mimate de fosta putere sovietica. Incepand de azi, FLUX va urmari atent situatia din aceste localitati, dand in vileag multiplele probleme cu care se confrunta ele. Biruinta, orasul „din eprubeta” Motto: „Entuziasmul pentru sat este nota comuna a intelectualilor nostri de totdeauna, este totodata si nota lor proasta. Caci daca ei ar fi avut cat de cat spirit politic, ar fi inteles ca satul nu reprezinta absolut nici o functie dinamica, iar pentru dezvoltare este de-a dreptul o piedica. Satul este substructura si baza biologica a unei natiuni, el nu este insa purtatorul si motorul ei. Un an din viata unui oras este mai plin si mai activ decat o suta din viata unui sat. Si nu numai din cauza marelui numar al populatiei, ci si din felul de viata al orasului, care isi accelereaza ritmul din substanta lui interna. Orasul trebuie sa fie una din obsesiile unui popor in ridicare”. (Emil Cioran) Orasul Biruinta, raionul Sangerei Anul fondarii: 1965 Populatia: 3.094 locuitori (anul 2004) Suprafata totala: 2,37 km patrati Distanta: pana la Chisinau 134 km Pana la municipiul Balti 15 km. Situat pe malul raului Raut, afluent al raului Nistru Ziua orasului: 7 noiembrie Oras cu cea mai mica suprafata din Republica Moldova Unul din cateva orase ale Republicii Moldova, fara terenuri extravilane Primar: Anatolie Prodan Anatolie Prodan, primar de Biruinta De ce, orasul „din eprubeta”? Orasul Biruinta a aparut ca si un copil „din eprubeta” - nu pe cale naturala, cum e normal, ci pe cale artificiala. In 1965, Sovietul Suprem si Sovietul Ministrilor al RSS Moldovenesti au dispus crearea unei localitati noi, ce urma sa includa renumita fabrica de zahar (astazi intreprinderea mixta moldo-germana „Fabrica Alexandreni” SA, care prelucreaza, depoziteaza, realizeaza zahar din sfecla de zahar) si casele din raza ei. De fapt, cand am spus de oraselul „din eprubeta”, am folosit o metafora. Adevarul e ca Biruinta este produsul sistemului socialist, aparut la comanda: cuiva de la putere i-a venit in gand sa intemeeze un oras pe loc gol, in baza unei intreprinderi si a caselor din jur, si l-a creat. Fara a intreba oamenii, fara a studia situatia sub diverse aspecte – economic, social sau demografic. Fabrica de zahar se afla la marginea satului Alexandreni, pe aici trece calea ferata, cu statia Alexandreni, era normal ca fabrica si anexele sale sa ramana in componenta satului. Asa cum s-a procedat cu orasul Cupcini, in a carui componenta au mai fost incluse doua localitati – Chetrosica Veche si, ulterior, Chiurtul. Oricum, pentru ca a dat nastere oraselului Biruinta si pentru ca ponderea ei in economia acestuia constituie 80 la suta, fabrica de zahar ramane emblematica pentru localitatea noastra. Un oras fara terenuri extravilane este orasul ce nu dispune de terenuri agricole, unul care nu are pamanturi nici pentru cimitir. Cimitirul existent este comun pentru Biruinta si Alexandreni. La Alexandreni se construieste acum cimitirul la marginea satului spre Tiplesti, dar populatia de la noi nu-i de acord sa inmormanteze decedatii acolo. Sunt cateva idei in acest sens, nu o singura data le-am discutat. Cimitirul se invecineaza cu ograda unei cladiri parasite, in total de vreo 14 ari de pamant, si consilierii propun s-o procuram prin decizia sesiunii, s-o demolam si in asa mod sa marim suprafata cimitirului vechi. Alta idee ar fi sa mutam gardul cimitirului spre drum. Acolo tot s-ar putea amplasa circa o suta de morminte. Dar si acestea sunt solutii de moment, nu de esenta. Fostul primar a comis o greseala. Putea el sa rezolve problema cimitirului, dar n-a facut-o. A repartizat loturi pentru case pe terenul vechiului stadion, in loc sa largeasca cimitirul. Oamenii si-au construit case si acum nu-s bucurosi, cimitirul fiind alaturi, ei spun ca apa nu e buna de baut, n-o pot folosi in alimentatie. Deci, urmeaza sa decidem: sau sa procuram cladirea cu terenul adiacent, de care va spusesem, sau sa procuram pamant de la primaria Alexandreni, 2-3 hectare, pentru a construi un cimitir si o biserica, deoarece nici biserica nu avem unde construi: in 1999, cand am fost ales primar de Biruinta, am deschis o biserica in cladirea gradinitei. Oamenii, traind la bloc, tin capre, prin saraiuri, si eu tin capre, traind la etaj. Cu ce sa le hranesti, intr-un oras fara terenuri agricole? In Moldova, dupa cate stiu, o lipsa acuta de pamanturi duce orasul Frunze, Cornesti. Dar ca Biruinta de nedreptatita nu mai este o asemenea localitate in Republica Moldova. De fapt, se lucreaza, astazi, in provincie, pentru Chisinau. Capitala ramane cu 20 la suta din banii castigati si se vorbeste ca e putin. Daca se deschid noi linii de troleibuze, se reinnoiesc drumuri, se construiesc institutii sociale, e putin oare? Se concentreaza totul in capitala, bancile, intreprinderile de alimentare cu benzina, firme de furnizare a ingrasamintelor, semintelor s.a. Toate ele platesc impozite Chisinaului si periferia ramane in umbra, mereu marginalizata. In asa caz cu cine ramanem la periferie? - cu pensionarii, cu invalizii si cu cei care nu-si pot gasi de lucru in alte tari. Astazi, la sate, nu gasesti combaineri buni, specialisti buni, tractoristi buni! Toti isi cauta de lucru in alta parte! La periferie salariile-s mici si oamenii o parasesc. Nu in zadar exista programul „Satul Moldovenesc”, dar pentru dezvoltarea lui se cer surse enorme. Este si situatia oraselului Biruinta. Fabrica noastra de zahar acum e filiala Drochiei, a concernului Sudzucker, cu centrul la Drochia, si toate impozitele de baza se acumuleaza acolo si la Ministerul Finantelor, iar o parte din impozite, taxa pe valoare adaugata, se centralizeaza la Chisinau. Noi ne alegem doar cu probleme: de arenda, de terenuri aferente, impozit funciar si pe imobil si cu problemele localitatii. A doua oara sunt ales primar, dar am ajuns la concluzia ca nu mai pot, nu merita, atunci cand vezi ca de peste hotare esti ajutat, da in tara ta esti neglijat. Eu am studii geologice, in 1975 am absolvit Institutul din Dnepropetrovsk, Ucraina, am facut scoala de partid la Kiev, am lucrat functionar de partid, apoi, vicedirector al Fabricii de Zahar din orasul Biruinta, pana in 1999. Ma obseda gandul ca populatia orasului merita o alta atitudine si am candidat la alegerile locale, eram sapte candidati cand am invins. Un primar se adreseaza cu probleme la guvern, la ministere, si pretutindeni se confrunta cu aceeasi atitudine nihilista, i se spune: dumneata esti primar, stapan in localitate, hotaraste singur. Dar fara surse financiare e imposibil sa mentii si sa dezvolti localitatea. Anul trecut, de exemplu, la o plangere in instantele superioare a locatarilor din blocurile cu multe etaje de pe strada Constantin Stamati s-a emis o hotarare de Guvern! – hotararea nr. 899 din 03.08.04 privind ameliorarea situatiei in gospodaria locativ-comunala a orasului Biruinta. Primaria a indeplinit sarcinile respective, dar consiliul raional a ignorat-o. Problemele au ramas nerezolvate. Pe parcursul ultimilor ani, la aprobarea bugetului primariei nu se planificau investitii in dezvoltarea infrastructurii localitatii. Investitiile se realizau numai din supraveniturile primariei si, desigur, posibilitatile erau mizere. Noi astazi am pierdut circa 2 mii din 5 mii de locuitori ai orasului, in sensul ca acestia au plecat la munca in alte tari. Cele patru intreprinderi principale existente - „Fabrica de Zahar” SA, „Gips-Biruinta”, „Multival” - intreprinderea de prelucrare a melasei si de producere a spirtului pentru vinificatie, „RemTehService”, care repara autovehicule, precum si circa 20 de intreprinderi mici nu sunt capabile sa ofere atatea locuri de munca de cate are nevoie orasul. In lipsa oamenilor, la Biruinta, este foarte greu sa mentii sistemul de alimentatie cu apa potabila. Cum sa dai buzna intr-un apartament fara stapan ca sa repari o teava, bunaoara? Reteaua se deterioreaza, mai ales iarna. Este catastrofala situatia sistemului de canalizare. El, practic, nu exista! Calea ferata imparte orasul in doua sectoare - de nord si de sud. In sectorul de nord, blocurile cu multe etaje erau gestionate pana in 1993 de fabrica de zahar. Desi sistemul de canalizare nu mai poate fi restabilit, aici cel putin a ramas reteaua, dar in sectorul de sud nici scheme macar nu sunt. Noi dispunem la ora actuala de un plan strategic de dezvoltare a comunitatii, pe care l-am elaborat cu asistenta Proiectului Reforma Autoritatilor Publice Locale (USAID), finantat de Guvernul SUA. Cu ajutorul USAID, am obtinut o parte importanta de bani - peste 200 mii de lei, necesari pentru constructia castelului de apa, am mai capatat de la USAID computer, xerox, fax, 2 pompe pentru sondele arteziene, 2 apometri pentru evidenta apei consumate. Prin Fundatia Soros am obtinut un grant pentru completarea bibliotecii, si alte granturi. Sper sa avem in anul curent voluntari ai Corpului Pacii. Relatia cu USAID m-a incurajat mult. Eu n-am parasit functia de primar anume datorita sustinerii USAID, care desfasoara frecvent seminare si ateliere de instruire pentru primari. Suntem 90 de primari in republica – parteneri ai acestui Proiect. Si, cel mai valoros, e ca USAID a organizat pentru opt primari din Moldova, o vizita de studiu in SUA, in anul 2004. Eu mi-am schimbat atitudinea in toate, dupa acea vizita. In SUA, am vizitat orasul Oxford, nu cel cu Universitatea-i renumita, ci unul mic, compact, cu circa 8 mii de locuitori, din statul Carolina de Nord. Acolo functioneaza o intreprindere de producere a motoarelor pentru masinile Ford si fabrica de produse cosmetice „Revlon”. M-a impresionat ca administratia publica locala americana are niste obiective foarte clare, ea se ocupa de serviciile sociale, de amenajarea teritoriilor, deservirea parcurilor, aprovizionarea cu apa, functionarea canalizatiei. Scolile nu se afla in grija ei, acestea tin de alte structuri. Insa politia si serviciul antiincendiar se supun administratiei publice locale. In localitatea Oxford, de care vorbesc, cu 8 mii de locuitori, lucreaza 33 de angajati ai politiei, o parte din ei fiind voluntari, si 108 persoane - angajati ai administratiei publice locale. Iar in localitatea mea am un singur politist, localitate cu atatea probleme de narcomanie, ca suntem aproape de orasul Balti, lider la acest capitol, si multe altele. La Oxford, pe strazile mai importante, sunt instalate camere de luat vederi, informatia despre viata orasului se concentreaza intr-un centru computerizat. Noi ne-am convins de eficienta unor asemenea centre, fiind martorii unui accident rutier - se ciocnisera doua masini si imediat a aparut antiincendiara, ambulanta si politia, trei masini concomitent. Administratia publica locala din SUA presupune, ca si la noi, un sector care se ocupa de cultura, altul responsabil de asistenta sociala. Nu exista, insa, un standard comun pentru toate localitatile, fiecare localitate are specificul si prioritatile ei in raport cu altele. Administratia conlucreaza, iarasi ca la noi, cu fonduri de investire. Dar ce e caracteristic pentru SUA, ca multe probleme se solutioneaza la solicitarea si cu ajutorul populatiei. Circa 40 la suta din activitatile administratiei publice locale sunt inspirate de oameni. Populatia vine cu ideea de a construi o linie de tramvai sau de a amenaja un scuar, aceste propuneri sunt analizate in sectiile relatii cu publicul, specialistii elaboreaza proiectul de investire, il prezinta guvernului, statului si guvernului federal. Proiectele se castiga in baza de concursuri. Eu vreau ca populatia din Biruinta, aidoma celei americane, sa influenteze activitatea administratiei publice locale. Vreau sa activizez cat mai mult populatia, ca ea sa aiba influenta cat mai mare asupra administratiei publice locale, asupra mea ca primar, asupra consilierilor. Ca multi poate nici nu-i cunosc pe cei 13 consilieri din Biruinta. Vreau sa schimb lucrurile in esenta, toate sesiunile sa le facem deschise, cu acces liber al populatiei. Vreau ca populatia sa aiba posibilitatea de a alege. Vreau sa-i interesez pe agentii economici, sa investeasca in dezvoltarea localitatii. Si oamenii, daca vor participa la amenajarea localitatii, la dezvoltarea ei, atunci nu vor distruge atata. Astazi, se sadesc, sa zicem, niste copaci in curtea scolii si maine nu mai sunt. In situatia cand oamenii isi vor asuma niste responsabilitati, vor investi munca, timp, atunci vor invata si sa pastreze. Acum construiesc un castel de apa la Biruinta. Exact ca in SUA, unde apa se da gravitational, se pompeaza in turnuri de apa si din turnuri de apa ea se distribuie in cladiri. Avem multe incaperi spatioase, bune pentru afaceri, pentru producerea conservelor sau amplasarea unor ateliere de croitorie. Oraselul Biruinta isi indreptateste, deocamdata, denumirea. Supravietuind unei situatii critice din capul locului, el persista in timp. Avem o scoala buna, colective de artisti amatori, consemnam Ziua Independentei, sarbatoarea Limba Noastra. Organizam mai multe actiuni culturale si sportive pe stadion. Din pacate, echipa de fotbal s-a destramat, dar o s-o revigoram ca avem un stadion bun. Nu este baie, nu avem un monument unde sa depuna flori mirii si miresele noastre, ma gandesc la un monument al lui Dimitrie Cantemir in localitate, se nasc copii putini. Dar la Biruinta au inceput sa fie cumparate apartamentele, preturile de la 700 dolari pentru un apartament cu doua camere au crescut la peste 2 mii dolari, semn ca populatia are incredere in perspectivele acestei localitati. Ar fi normal si categoric necesar sa se faca o modificare in legislatie, sa se schimbe statutul orasului, el sa fie inclus ca parte a localitatii Alexandreni. Atunci, cu siguranta, Biruinta va intra intr-un fagas normal de dezvoltare. Viorica Cucereanu, pentru Flux Articol preluat din revista „Moldova urbana”, nr1, editata in cadrul proiectului PNUD „Moldova Fermecatoare” (www.habitatmoldova.org).
0