2000

Ziua romanilor de pretutindeni

Ziua de 30 noiembrie va fi decretata "Ziua romanilor de pretutindeni", aceasta data fiind aleasa in legatura cu marcarea in aceasta zi a sarbatorii religioase a Sfantului Apostol Andrei, protectorul romanilor, dar si pentru ca este in ajunul Zilei nationale a Romaniei, 1 Decembrie, informeaza AP FLUX, citand presa romaneasca. "Se creeaza astfel o punte fireasca intre cele doua sarbatori, pentru romanii din toata lumea", a declarat premierul Adrian Nastase, care a deschis sambata, la Mangalia, lucrarile simpozionului "Romanii de pretutindeni". "Trebuie sa fim ajutati in pastrarea identitatii nationale. Copiii care se nasc in strainatate vor fi asimilati acelor culturi. Vrem sa infiintam scoli romanesti pe langa parohiile din comunitati, in care copiii sa invete despre cultura, istoria si credinta poporului roman. Ei trebuie sa aiba posibilitatea sa vina in tara, in tabere care sa functioneze pe langa biserici si manastiri din regiuni pitoresti", a pledat mitropolitul Europei Occidentale si Meridionale, Inalt Prea Sfintitul Iosif, episcop de Paris. IPS Iosif a cerut ca preotii ortodocsi sa primeasca pensii de la statul roman, care sa se implice si in construirea de biserici in orasele unde traiesc mari comunitati de romani: Paris, Roma, Madrid. La intalnirea de la Mangalia s-a discutat si despre proiectul legii pentru sprijinirea romanilor de pretutindeni, despre infiintarea unui Institut pentru Studiul Exilului sau a unor posturi de consilier pe probleme de diaspora pe langa primul-ministru.
0