1114

Si iarasi Eminescu...

"Moartea antuma a lui Eminescu"Cartea lui Nicolae Georgescu, "Moartea antuma a lui Eminescu (1883-1889)", a aparut la Editura Cartier, in colectia Cartier istoric. Este a doua editie, revazuta, a cartii (prima editie a aparut in 1994, cu un tiraj de 5.000 exemplare, care s-a epuizat in scurt timp). Cartea, reluata "intr-o forma cu totul noua", dupa cum spune autorul ei, ofera o "alta viziune asupra vietii si operei lui Eminescu". "Moartea antuma a lui Eminescu", alaturi de alte lucrari cu acelasi subiect, printre care mentionam: "Dubla sacrificare a lui Eminescu", scrisa de prof. Theodor Codreanu, "Spre un alt Eminescu", a lui Ion Filipciuc, "Recurs Eminescu. Suprimarea gazetarului", carte semnata de Calin L. Cernaianu, "Spre adevaratul Eminescu", in doua volume, scrise de Ovidiu Vuia, contribuie la edificarea unei "teorii a conspiratiei" impotriva lui Mihai Eminescu.Potrivit lui Nicolae Georgescu, "ceea ce se poate afla din cartea de fata nu este biografia lui Eminescu - ci mai degraba anti-biografia sa. Noi ne propunem sa ascultam, deci sa analizam, imaginile de pana acum ale poetului, care nu sunt altceva decat creatii ale unuia ori altuia dintre biografii sai - si de cele mai multe ori ale mai multora, intelesi intre ei, adica supusi unui consens. Ne mai intereseaza acel complex constituit si functionand ca atare in istoria literaturii romane sub numele de "viata lui Mihai Eminescu", adica de ce s-a resimtit nevoia unei asemenea biografii, mai ales ca de fiecare data demonstratia actorului care o pune in scena este cam aceeasi: avem in fata viata unui bolnav". Autorul cartii se intreaba: "Nu este mai folositoare moartea unui om sanatos decat viata unui bolnav? Cu ce ne ajuta, de peste o suta de ani, faptul ca in centrul literaturii romane, pe axa ei, s-a plasat un bolnav care-si cere dreptul la biografie? Pe cat de exemplara, pilduitoare este viata unui asemenea bolnav?". Constatand ca lui Eminescu "i se potriveste mai degraba modelul sacrificial" ("un sacrificiu necesar"), N.Georgescu aduna aceste dovezi personale si le pune in fata publicului larg.Unii biografi ai lui Eminescu au vrut sa instituie modelul unui Eminescu total inactiv pentru creatie dupa iunie 1883 (cand a fost lovit de "nemiloasa fatalitate ereditara", expresia lui Titu Maiorescu) si pana la moarte (15 iunie 1889), o perioada in care poetul n-a creat nimic. N.Georgescu scrie, insa, ca "au existat "caiete" cu poezii ale poetului, pierdute, furate, ascunse in aceasta perioada", iar "biografii sai trec sub tacere pana si faptul ca in buzunarul de la haina in care si-a dat duhul, la 15 iunie 1889, se aflau scrise de mana lui poeziile "Viata" si "Stelele-n cer"".In ultimii ani de viata ai lui Eminescu, au existat destui oameni care urmareau "dizlocarea unui mare ziarist, a unui adversar de temut, din sistemul unui ziar de opozitie", "indepartarea lui Eminescu din presa". Au existat "numeroase tentative de a-l indeparta din Bucuresti. Pentru ca era "cea mai puternica voce pentru Ardeal (un aparator al drepturilor romanilor ardeleni, impotriva politicii de asuprire a acestora de catre Austro-Ungaria- n.n.) trebuia sa taca, pentru a se face politica (se dorea incheierea unei aliante intre Regatul Roman si Austro-Ungaria- n.n.) - si acea voce a tacut". Asa dar, scrie N.Georgescu, se dorea "alianta fara Eminescu, presa fara Eminescu". "Tinerea lui Eminescu deoparte face parte din logistica puterii ("putere" inseamna nu numai guvern-parlament-partide, ci intregul cerc interesat public de destinul natiunii)". Astfel, s-a decis "solutia brutala a mortii civile, caci despre o moarte civila este vorba in privinta lui Eminescu in perioada asa-zisa neagra a existentei sale".Nicolae Georgescu scrie despre "cabala antieminesciana, a carei tesatura a fost inceputa in anii 1880-1881 si incheiata in linii mari la 28 iunie 1883, cu prelungirea firelor cat s-a putut, adica pana la 15 iunie 1889".Mai multe detalii despre "viata tarzie" a lui Eminescu, perioada "invaluita intr-un mister fabricat", puteti afla din cutremuratoarea carte a lui N.Georgescu, "Moartea antuma a lui Eminescu (1883-1889)", Chisinau, Editura Cartier, 2002.
0