955

Ce tendințe aduce anul 2022 în domeniul ambalării?

Vânzarile online au crescut semnificativ în ultimii ani, iar acest trend ascendent se menține și va înregistra și în următorii ani aceeași tendință. 

Această creștere galopantă a comerțului online, atrage după sine creșterea industriilor conexe, așa cum este cea a ambalajelor. La nivel global, piața ambalajelor e-commerce a fost estimată la cca. 30 mld. $ în 2022, iar specialiștii se așteaptă ca până în anul 2025 aceasta să crească cu minim 50%. Într-un astfel de context, este normal să se creeze un mediu concurențial, în care producătorii și distribuitorii de produse de ambalare, trebuie să se adapteze și să inoveze pentru a deservi nevoile și cerințele clienților din mediul online, scrie cartonescu.ro

 În acest articol nu vom dicuta nici despre rezoluții de început de an și nici nu îți vom da sfaturi. Vrem să îți vorbim despre tendințele care vor contura industria ambalajelor în acest an.   

Ambalajele eco-fiendly

Interesul pentru ecologie și reducerea impactului asupra mediului reprezintă un subiect prezent din ce în ce mai mult, în toate domeniile de activitate.  Vocea ecologiștilor și a forurilor care pledează pentru protecția mediului înconjurător este din ce în ce mai puternică. Și cum industria ambalajelor este în continuă creștere, aceasta a intrat în vizorul ONG-urilor, care cer reducerea produselor de ambalare cu potențial de poluare și renunțarea la tehnologiile cu impact negativ asupra mediului. Nu doar producătorii caută să reducă ambalajele poluante, ci și consumatorii încep să conștientizeze această tendință și să opteze pentru produse biodegradabile și reciclabile. Cererea de ambalaje care au impact mic asupra mediului înconjurător a crescut simțitor în ultima perioadă și se întrevede o creștere și mai mare începând cu anul 2022. Tot mai multe companii mari încep tranziția către materiale de ambalare complementare celor utilizate până acum, cumpărând sau dezvoltând tehnologii de producție care să le permit să producă ambalaje eco-fiendly—hârtie kraft/maro — folosită la producerea de cutii din carton, înlocuirea foliilor pcv autocolante cu hârtie autoadezivă – etichete, folosirea de pungi și plicuri din hârtie, materiale de protecție din hârtie, folosite pe post de ambalaj exterior, sau materiale de umplutură din fibră naturală, astfel fulgii din polistiren sunt înlocuiți cu hârtie de umplutură sau lână din lemn

De exemplu, folia cu bule este un material prietenos cu mediul înconjurător, deoarece poate fi reutilizată în repetate rânduri. În practică, dacă folia își păstrează integritatea bulelor după ce este despachetată, ea poate fi refolosită în același scop. O folie cu bule este considerată refolosibilă, dacă își păstrează 80-90% din bulele de aer intacte. Astfel, e lesne de înțeles, de ce folia cu bule este un produs considerat eco-friendly și reciclabil. Această tendință de schimbare din domeniul ambalajelor este dictată nu numai de rațiunile ce țin de protejarea mediului înconjurător, ci și de motive economice. 

Majoritatea statelor lumii au adoptat această perspectivă ecologistă și au luat inițiative de majorare e taxelor pentru ambalajele fabricate din materiale reciclabile în proporție mai mică de 30%. Astfel, în unele cazuri este mai ieftin pentru companii să producă ambalaje din materiale reciclabile. Această direcție se va resimți și în cee ace privește ambalajele fabricate din plastic, producătorii căutând deja alternative mai prietenoase cu mediul, așa cum este plasticul biodegradabil.

SC AMC LIGHT PACK SRL

https://www.cartonescu.ro

Telefon: 0722155788

email: comenzi@cartonescu.ro

0