84547

„16 zile de activism": spune „Nu!" violenței împotriva femeilor

Data de 25 noiembrie a fost marcată oficial de către Organizația Națiunilor Unite (ONU) ca Ziua internațională de luptă împotriva violenței asupra femeilor.

Aceasta înseamnă că în întreaga lume deja a fost lansată campania anuală de 16 zile de informare și de prevenire a violenței împotriva femeilor și a fetelor. Istoria acestei zile este tristă, la fel ca și existența acestei probleme în lumea civilizată. În această zi, în anul 1961, în Republica Dominicană au fost ucise brutal cele trei surori și activiste politice Mirabal. Moartea acestor trei eroine, care au devenit un simbol pentru multe femei, a contribuit la lupta împotriva violenței în bază de gen.  

Cu toate acestea, chiar și la 27 de ani de la adoptarea de către Organizația Națiunilor Unite a Declarației privind eliminarea violenței împotriva femeilor (1993), această problemă rămâne actuală și urgentă pentru multe țări. Violența în familie afectează toate femeile, indiferent de apartenența etnică sau religioasă, de statutul social sau de situația materială a acestora.

În Moldova, peste 60% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 15 și 65 de ani, cel puțin o dată în viața lor au fost supuse violenței fizice sau psihologice. Imaginați-vă, mai mult de jumătate dintre femeile din țara noastră au devenit victime ale violatorilor, ale soților și partenerilor necruțători, ale rudelor și prietenilor. Situația nu se va schimba atâta timp, cât problema violenței în bază de gen din societatea moldovenească rămâne un subiect închis și „foarte personal". De regulă, teama, sentimentul de rușine și regula nerostită „de a nu spăla rufele murdare în public" nu permite femeilor să declare deschis maltratarea.

În anul 2011, Consiliul Europei a semnat Convenția de la Istanbul, privind prevenirea violenței împotriva femeilor, iar Republica Moldova a început procedura de revizuire a legislației interne. Peste șase ani, a fost adoptată Strategia națională de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței în familie pentru anii 2018-2023.

Este important să știm că victimele abuzurilor nu sunt singure. Ele pot primi întotdeauna ajutor de la organizații și organe calificate. Principalul lucru este să ceară ajutor!

Asociația împotriva violenței în familie „Casa Mărioarei” este o organizație publică non-guvernamentală, menită să susțină femeile care au avut de suferit în urma violenței în familie.

Contacte: 

Șos. Hâncești, 4, Chișinău;
(+373) 22 725 861;
Email: cmarioarei@gmail.com 

Centrul de drept al femeilor este o organizație non-guvernamentală înregistrată în anul 2009. Aceasta pledează pentru egalitatea de statut pentru femei și bărbați atât în viața socială, cât  și în cea familială.

Contacte:

Str. Mihail Kogălniceanu, 87, Chișinău;
(+373) 22 811 999, (+373) 68 855 050;
Email: office@cdf.md 

Centrul de reabilitare a victimelor torturii „Memoria" este o organizație non-guvernamentală menită să ajute victimele violenței și torturii să beneficieze de asistență medicală, psihologică, juridică și socială.

Contacte:

Str. Ismail, 44, Chișinău;
(+373) 22 273 222, (+373) 22 270 619;
Email: rctv@memoria.md   

Centrul internațional pentru protecția și promovarea Drepturilor Femeii „La Strada” este o organizație care se ocupă cu lupta împotriva traficului de ființe umane, precum și cu problemele violenței în familie și exploatării sexuale a copiilor.

Contacte:

Linie fierbinte pentru femei și fete: 0 8008 8008;

Asociația Promo-LEX este o organizație neguvernamentală, care are drept scop dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Asociația susține, de asemenea, și prevenirea și eliminarea violenței în bază de gen.

Contacte:

Blvd. Ștefan cel Mare, 127, Chișinău;
(+373) 22 450 024;
Email: info@promolex.md 

Ministerul Afacerilor Interne

Contacte:

Blvd. Ștefan cel Mare, 75, Chișinău;
Asistență telefonică: (+373) 22 255 346, (+373) 22 255 778;

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

Contacte:

Str. Pantelimon Halipa, 2, Chișinău;
Linia verde: (+373) 22 721 010, 0800 71010.

0