Scandalos: Pe mesele elevilor a ajuns din nou pește infestat (FOTO)
Peștele infestat a ajuns și pe mesele elevilor de la Hîncești. În urma unor vizite inopinate, inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au depistat 3 loturi de pește cu paraziți. Sub incidența controalelor au căzut 36 de instituții școlare și preșcolare.
Astfel, inspectorii au găsi loturi de 5 kg și 13,6 kg de pește congelat merluciu trunchi. Două dintre aceste loturi a fost livrate în blocurile alimentare ale instituțiilor de o firmă locală, iar un alt lot - de o altă companie.
Conform undei Hotărîri de Guvern, loturile de pește au fost ridicate și nimicite.
Recent, în urma a aproximativ 633 de controale inopinate la instituțiile de învățămînt, spitale și piețe agroalimentare, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a depistat peste 200 kg de pește neconform, circa 150 kg de produse alimentare neconforme și 100 de bucăți de ouă cu termenul expirat. Controalele au fost efectuate în scop de prevenire a pătrunderii produselor neconforme, în special, a peștelui infestat în circuitul alimentar. Măsurile vin ca urmare a cazului în care pe piața din Republica Moldova au intrat 73 de loturi cu pește infestat cu paraziți.
La începutul lunii octombrie 73 de loturi de pește au ajuns în Republica Moldova fiind infestate cu paraziți. Laboratorul Republican de Diagnostică Veterinară, instituția responsabilă de testarea peștelui, nu a raportat despre analize Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, declara prim-ministra Maia Sandu. Drept urmare, peștele a ajuns în vînzare. Pe marginea acestui caz a fost deschisă o cauză penală. Cetățenii sînt atenționați să verifice peștele pe care îl consumă.