1338

Aproape 5000 de poliţişti vor asigura ordinea publică în ziua alegerilor

Duminică, 20 octombrie, în ziua alegerilor locale, 4789 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi angrenați în procesul de asigurare a ordinii publice, comunică MOLDPRES.

Șeful adjunct al Direcţiei generale securitate şi ordine publică a Inspectoratului General de Poliţie, Veaceslav Balan, a menționat vineri, 20 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă că poliția a luat toate măsurile necesare pentru asigurarea ordinii la scrutin. Astfel, poliţiştii vor avea misiunea de a asigura securitatea în preajma secțiilor de votare şi menținerea ordinii publice.

Circa 3860 de angajați vor fi angrenați pentru paza secțiilor de vot, iar peste 280 vor fi antrenaţi în grupurile de monitorizare. Oamenii legii vor reacţiona şi la eventualele sesizări parvenite de la cetățeni. De asemenea, a fost stabilit și un efectiv de rezervă pentru a acționa în situații de urgență.

Oamenii legii solicită concurenților electorali şi simpatizanților acestora să sesizeze autoritățile în caz de  încălcări. Totodată, în vederea neadmiterii abaterilor de la legislație în ziua alegerilor, poliția recomandă cetățenilor să nu intre în biroul de vot cu arme de foc sau arme albe, să nu distrugă listele sau fișele electorale, să nu scoată din localul secției de votare buletinele de vot.

Şeful de la IGP a specificat că până vineri, 18 octombrie, poliţiştii au înregistrat mai multe încălcări ale legislaţiei electorale şi au iniţiat o cauză penală pentru coruperea alegătorilor.

Cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot sunt așteptați duminică la urne pentru a-şi alege primarii. Tot duminică, locuitorii din raza circumscripţiilor electorale uninominale nr. 17, 33, 48 și 50 îşi vor desemna reprezentanţii în Legislativ.

moldpres.md

0