Medicii, care vor primi cadouri, va trebui să se împartă cu şefii
Medicii care vor primi cadouri mai scumpe de o mie de lei, vor trebui să se împartă cu şefii.
Cel puţin asta se înţelege din Ghidul Integrităţii Medicale din Republica Moldova, lansat de Ministerul Sănătăţii.
Potrivit documentului, există două tipuri de cadouri, cele admisibile şi neadmisibile. Legislația stabilește o anumită categorie de cadouri admisibile, oferite din politețe sau primite cu prilejul acțiunilor de protocol, care pot fi acceptate de către personalul din cadrul Instituţiei Medicale. Din categoria cadourilor admisibile nu fac parte banii sau alte mijloace financiare de plată.
Cadourile admisibile sînt cele a căror valoare nu depășește 1000 de lei, acestea pot fi păstrate de lucrătorul medical sau pot fi transmise în gestiunea Instituţiei, cu o singură condiţie - ca să fie înscrise într-un registru public al Instituţiei Medicale.
În cazul în care angajatul doreşte să păstreze cadoul a cărui valoare depășește limita stabilită, acesta este în drept să-l răscumpere, achitînd în bugetul Instituţiei Medicale diferența dintre valoarea cadoului și limita stabilită.
что то по моему мнению дороговато за в принципе стандартный набор функций... хотя внешний вид впечатляет....
i vse makovti nacinut draciti na to chto drughie proizvoditeli vipuscaiut uje pol-goda nazad...
hoteabi GPS dobavili (a ne povidemomu).. a tak - fuflo... da iesho za takie denghi.. dureat makovtev v ocerdnoi raz.. a oni konceaiud ot udovolistvia..
mac os pe telefon, puternic, resptect
киркоравы
da cineva o observat:
"This device has not been authorized as required by the rules of the Federal Communications Commission. This device is not, and may not be, offered for sale or lease, or sold or leased, until authorization is obtained."
speram ca nimeni nu va baga betze in roate...
а почему картинку зацензурили? бред
"Cisco Sues Apple for Trademark Infringement" - se pare ca inc anu s-au intzeles
http://newsroom.cisco.com/dlls/2007/corp_011007.html
Приурочено к выходу iPhone:
http://riseforiphone.ytmnd.com/
:-))
http://de.fishki.net/picsw/iphone_09.gif