946

Igor Dodon spune că în Moldova ar trebui să fie deschise încă două aeroporturi internaționale

Republica Moldova ar trebui să deschidă încă două aeroporturi internaționale. Declarația a fost făcută de șeful statului, Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV. Președintele este de părere că astfel, sectorul ar fi demonopolizat, iar veniturile în haznaua statului ar crește.  

„Trebuie să mai deschidem unul sau două aeroporturi internaționale. Unul la nord și unul la sudul țării. Joi, în cadrul Consiliului Suprem de Securitate va fi examinată situația de la Air Moldova, situația Aeroportului Mărculești și subiectul aviației în Moldova”, a declarat Dodon.

Totodată, președintele a subliniat că este de părere că Aeroportul Internațional Chișinău a fost cedat ilegal în concesiune.

AGORA amintește că Guvernul a abrogat mai multe hotărâri, aprobate în perioada 2012-2013, care au condus la concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Este vorba de documentul prin care a fost inițiat proiectul de parteneriat public-privat pentru concesionare, hotărârea prin care s-a aprobat concesionarea activelor, cea cu privire la aprobarea raportului privind derularea și rezultatele concursului închis de selectare a concesionarului, dar și hotărârea cu privire la reconfirmarea aprobării concesionării activelor.

Aeroportul Internațional Chișinău a fost concesionat pentru o perioadă de 49 de ani în toamna anului 2013. Concesionarul a devenit firma Avia Invest, președintele consiliului de directori al căreia este Ilan Șor. Iar pe 29 august 2019, firma familiei Rotschild, NR Investments Ltd, a anunțat că a finalizat tranzacția de cumpărare a 95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău.

agora.md

0