859

Circa 300 de stații de așteptare a transportului public din capitală vor fi renovate

Circa 300 de stații de așteptare a transportului public din capitală vor fi renovate. Subiectul a fost discutat de primarul general interimar al municipiului Chișinău, Adrian Talmaci, și reprezentantul întreprinderii care administrează stațiile, transmite MOLDPRES. 

Administratorul întreprinderii a anunțat că societatea a depășit perioada de insolvabilitate și și-a reluat angajamentul de a întreține stațiile de așteptare, amenajate acum 12 ani, în schimbul plasării panourilor cu reclamă. Totodată, agentul economic a solicitat implicarea autorităților în prevenirea cazurilor de vandalizare a obiectivelor renovate.

Lucrările de reabilitare a stațiilor de transport public au început în luna aprilie curent, urmând a fi reparate câte 10 obiective lunar. Potrivit Primăriei capitalei, până în prezent, au fost renovate 42 de stații de pe principalele străzi din oraș.

Primarul general interimar a solicitat prezentarea unui grafic de lucrări privind reabilitarea stațiilor. Edilul a mai propus crearea unui grup de lucru, format din reprezentanți ai serviciilor municipale de profil și agentul economic, pentru acordarea suportului în vederea urgentării lucrărilor la obiectivele planificate.     

Începând cu anul 2007, o întreprindere autohtonă s-a angajat să investească 2,5 mln de euro în amenajarea a 302 stații de așteptare a transportului public din capitală, în baza unui parteneriat public-privat cu Primăria municipiului Chișinău. Agentul economic urma să amenajeze și să întrețină obiectivele, în schimbul plasării panourilor cu reclamă în stații. În prezent, mai multe stații de așteptare se află într-o stare deplorabilă, spre nemulțumirea chișinăuienilor. În această situație s-ar fi ajuns după ce întreprinderea care trebuia să le întrețină ar fi intrat în insolvabilitate.  

moldpres.md

0