960

Agenția de Mediu, despre analiza apei din Bîc: Detergenții depășesc limita de 50 de ori

Nivelul de poluare a râului Bîc depășește de zeci de ori norma admisă. După prelevarea probelor de apă și efectuarea investigațiilor de laborator, Agenția de Mediu a stabilit că detergenții, fosforul, amoniul și consumul chimic de oxigen sunt poluanții afluentului de dreapta al fluviului Nistru.

Conform rezultatelor analizelor de laborator, Agenția de Mediu anunță că „au constatat depășiri ale valorilor-limită de încărcare cu poluanţi a apelor uzate evacuate”. Consumul chimic de oxigen (CCO-Cr) este depășit de două ori, iar fosforul - de 4,28 de ori. Detergenții întrec limita de 49,52 de ori, urmați de amoniu (N/NH4) cu 43 de ori peste limita admisibilă.

Totodată, Agenția de Mediu precizează că concentrația de poluanți este majorată în aval (în josul apei) față de amonte (în susul apei) cu 5,25 de ori la oxigen (O2) și de 2,68 de ori la amoniu (N/NH4). Aceștia sunt urmați de detergnți cu 9,33 de ori și de MS - 3,5 de ori.

Potrivit Agenției de Mediu, acestea sunt rezultatele preliminare, iar miercuri, 4 septembrie, vor publica toți parametrii de calitate a apei uzate de la Stația de epurare din Chișinău.

Instituția anunță că au fost prelevate trei probe de apă de la Stația de epurare Chișinău (proba nr. 1 - deversarea apelor după procesul de epuarare în emisar (Bîc); proba nr. 2 - amonte de deversare Bîc; proba nr. 3 - aval de deversare Bîc).

Precizăm că de câteva zile, în Chișinău se simte un miros neplăcut. Apă-Canal anunță că acesta vine „nu doar de la stația de epurare”. Specialiștii de la Apă Canal subliniază că sursa s-ar ascunde și în colectoarele din râul Bîc.

agora.md

0