976

Perioada de admitere în învățământul profesional tehnic ar putea fi extinsă

Perioada de admitere în instituțiile de învățământ profesional tehnic ar putea fi extinsă. Propunerea a fost enunțată de directori ai acestor instituții, la o ședință organizată joi, 22 august, de Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, informează MOLDPRES.

Astfel, participanții la ședință au propus ca elevii să poată fi înmatriculați la studii și după 1 septembrie, fiind propus ca termenul limită în acest sens să fie data de 1 octombrie, atunci când instituțiile prezintă rapoartele finale privind admiterea. Responsabilii urmează să examineze propunerea și să analizeze posibilitățile de implementare a acesteia.

Totodată, directorii instituțiilor de învățământ au propus creșterea numărului de locuri cu finanțare bugetară în școlile profesionale și colegii. Pe de altă parte, a fost accentuată însă problema că tinerii care își fac studiile la buget nu semnează nici un contract care i-ar obliga ca după absolvire să se angajeze în câmpul muncii pentru o anumită perioadă de timp conform specialității.

În acest sens, președintele Comisiei, Adrian Lebedinschi, a specificat că este nevoie de o modificare a legislației în domeniu. „În ceea ce privește copiii studiile cărora sunt finanțate din buget, probabil că în acest an o să avem unele reforme importante, pentru că fiecare dintre acești copii trebuie să aibă un contract semnat și elevul trebuie să își onoreze obligația față de stat, întrucât statul este cel care își asumă cheltuielile de studii. S-a demonstrat în practică că, de exemplu, instituțiile superioare de învățământ, nu încheiau contracte cu studenții, statul a cheltuit sume enorme de bani și ulterior studenții nu s-au implicat în activitățile pe care urmau să le facă, dar au plecat să activeze în alte domenii sau chiar peste hotarele țării”, a precizat Lebedinschi.

La ședință s-a mai discutat despre salariile profesorilor, crearea condițiilor de studii pentru tinerii cu necesități speciale și importanța pregătirii cadrelor pentru specialitățile care sunt cele mai solicitate pe piața muncii.

moldpres.md

0