852

Săptămâna curentă va fi caracterizată de Cod Galben de caniculă

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat până la finele săptămânii curente Cod Galben de caniculă, transmite MOLDPRES.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 20-26 august, pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori de 35 grade Celsius.

Ploi cu descărcări electrice sunt posibile în zilele de vineri şi sâmbătă, 23-24 august, în regiunea de nord a ţării.

În acest context, medicii atenţionează în special persoanele în vârstă, femeile însărcinate, copiii şi pacienţii cu maladii cardiovasculare şi respiratorii, alergicii să evite expunerea la soare, să opteze pentru haine deschise, de preferat din pânză naturală, să-şi acopere capul şi să aibă grijă de hidratare. 

Pe de altă parte, calendarul popular are semnificaţiile sale pentru această perioadă. Astfel, creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc pe 19 august Schimbarea la Faţă a Domnului, care se zice că marchează  şi despărţirea de vară.

„Pe lângă semnificaţia religioasă, Schimbarea la Faţă a fost asimilată în popor ca zi ce marchează despărţirea de vară, altfel spus, schimbarea veşmintelor naturii, dar şi ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp care se pregăteşte să sosească. De-acum, frunzele încep a se îngălbeni, apele a se răci, iar păsările migratoare încep a-şi pregăti plecarea. Din aceasta zi se interzice scăldatul, dar şi culcatul afară”, indică mai multe surse.

moldpres.md

0