870

A început Postul Adormirii Maicii Domnului

Creștinii ortodocși de rit vechi au intrat, începând de miercuri, 14 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului, informează MOLDPRES.

Durata acestuia, de la 14 la 28 august, s-a stabilit la un sinod din Constantinopol din 1166, ținând până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Acest post e mai ușor decât Postul Paștelui, dar mai aspru decât al Nașterii Domnului și al Sfinților Apostoli. La sărbătoarea Schimbarea la Față (19 august) se dezleagă la untdelemn, peste și vin.

Postul Adormirii Maicii Domnului reprezintă unul dintre cele mai importante posturi pe care credincioșii trebuie să le țină de-a lungul anului. Ca durată, acesta este mai scurt doar decât Postul Paștelui și cel al Crăciunului.

Tradițional, acest post mai poartă denumirea de Postul Sfintei Marii sau Sântămăriei, fiind postul care pregătește creștinii ortodocși de cele două praznice extrem de importante care au loc în luna august: Schimbarea la Față, care are loc pe 19 august și Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare prăznuită de către Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 28 august.

De asemenea, există rânduiala de săvârșire a slujbei de Vecernie în perioada acestui post împreună cu cele două Paraclise ale Fecioarei Maria, iar în ajunul praznicului, Prohodul Maicii Domnului.

Postul Adormirii Maicii Domnului nu se rezumă la înfrânarea de la anumite alimente, ci, mai degrabă, de la toate lucrurile care ne despart de bunul Dumnezeu. Nu este suficient abținerea de la anumite alimente, ci ar trebui să ne oprim din săvârșirea de păcate. În această perioadă credincioșii nu ar trebui să fie mâhniți de faptul că nu vor consuma alimente de “dulce”, deoarece prin refuzul consumării acestor alimente ne vom putea bucura de darurile pe care Dumnezeu ni le va oferi.

Postul Adormirii Maicii Domnului nu este menit să determine credincioșii să își disprețuiască trupul, prin prisma faptului că în fiecare luni, miercuri și vineri până la ora 15.00, se recomandă ajunare, iar mai apoi se poate consuma doar mâncare uscată, iar în zilele de marți și joi să se consume mâncare fără ulei. Rostul acestui post este de a crea o armonie perfectă între trup și suflet, căutând ca acestea două să fie mângâiate.

Acest post este binevenit atât pentru copii, cât şi pentru femeile însărcinate, întrucât Fecioara Maria este ocrotitoarea lor.

moldpres.md

0