1238

Contrabandă cu pastile Ecstasy, vândute în cluburile de noapte din capitală

Doi moldoveni care muncesc în Europa, având relații și legături cu interlopi din Sudul Franței, au creat o rețea de procurare și transportare prin cale de contrabandă a pastilelor Ecstasy spre Republica Moldova. Ulterior, drogurile erau realizate de către dealeri în cluburile de noapte din municipiul Chișinău.

Potrivit Poliției, au fost implicați mai mulți investigatori sub acoperire, fiind efectuate achiziții de control, iar ca urmare a activităților, la 26 iunie, polițiștii au sechestrat 1000 de pastile ecstasy, droguri care au intrat în țară prin punctul de trecere al frontierei de stat Albița – Leușeni, camuflate în colete neînsoțite și transportate cu un autocar de cursă Franța – Moldova.

Ulterior, la mijlocul lunii iulie, pe teritoriul municipiului Chișinău a fost reținut un bărbat, în vârstă de 30 ani, care a primit un colet din Franța cu droguri camuflate, fiind depistate 1 500 pastile cu același logo și culoare.

La 1 august, ca urmare a unei acțiuni comune cu angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a fost reținut organizatorul și liderul grupării criminale, care s-au dovedit a fi doi moldoveni în vârstă de 30 și 34 de ani, înrolați ca militari în cadrul Legiunii Franceze, unitate de elită a armatei Franceze.

În total din circuitul ilegal au fost scoase 2 500 pastile Ecstasy, în valoare de 875 000 de lei.

Bănuiții au primit mandat de arest preventiv pe un termen de 30 zile. Dacă vinovăția va fi demonstrată, făptuitorii riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

În continuare se întreprind acțiuni pentru identificarea și reținerea altor persoane, complici la săvârșirea infracțiunii.


unimedia.info

0