831

UE va susţine colaborarea serviciilor de intervenţie urgentă din R. Moldova

Un contract de grant pentru finanțarea de către Comisia Europeană a proiectului „Îmbunătăţirea infrastructurii de operare a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) și de pregătire a personalului de intervenție în situații de urgență în zona transfrontalieră dintre Republica Moldova şi România”, numit SMURD 2, a fost semnat vineri, 28 iunie, la Bucureşti. Acesta urmează să fie realizat de către autoritatea de profil din România şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) din ţara noastră, în perioada 2019 - 2022, transmite MOLDPRE.

Acest proiect transfrontalier, valoarea totală a căruia este de 10 milioane de euro, prevede reconstrucţia şi operaţionalizarea a două puncte SMURD în localitățile Ungheni și Cantemir. De asemenea, este preconizată şi construcţia a patru platforme autorizate de aterizare - decolare pentru elicopterele SMURD în zona a patru spitale din Chișinău, Bălți și Cahul. 

„Calitatea actului de intervenție a echipajelor SMURD, formate din medici, asistenți medicali și paramedici, va fi îmbunătățită prin achiziționarea a circa 14 autospeciale dotate cu echipament medical performant. Acesta va permite acordarea primului ajutor calificat și transportarea pacienților la spital, efectuarea lucrărilor de descarcerare şi salvare. Totodată, se planifică îmbunătățirea cadrului juridic privind desfășurarea intervențiilor transfrontaliere”, indică surse de IGSU.

SMURD 2 constituie faza a doua a proiectului din cadrul Programului Operaţional Comun al Uniunii Europene, menit să consolideze cooperarea bilaterală a serviciilor de urgenţă din Republica Moldova şi România, asigurând o reacționare promptă la intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale.

Proiectul SMURD 2 este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate.

moldpres.md

0