837

Iurie Leancă spune în ce condiții ar putea fi reluată asistența macrofinanciară din partea UE

Liderul Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, susține că Uniunea Europeană nu va discuta cu Republica Moldova despre reluarea asistenței macrofinanciare până se va crea o majoritate parlamentară și un Guvern care își va anunța programul de guvernare. De asemenea, nimeni nu va discuta cu Moldova până se vor face anumiți pași pentru a demonstra seriozitate în transpunerea în viață a priorităților care vor fi fixate în acest program de dezvoltare. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

Întrebat dacă este posibilă reluarea finanțării chiar anul curent, Iurie Leancă a menționat că totul este posibil, doar că depinde cât de bine se vor mișca lucrurile în crearea acestei majorități și instaurarea noului Guvern, cu oameni credibili în funcții.

„Dacă, de exemplu, va fi ministrul de externe, al apărării, al educației de la socialiști, vă dau cuvântul că nimeni nu va vrea să discute cu noi din principiu. Nici la București, în special, să discute cu un ministru al educației care va vrea să introducă „limba moldovenească” și istoria Moldovei”, spune fostul premier.

Iurie Leancă spune, totodată, că nu ar exista un risc de abolire a regimului liberalizat de vize dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. „Eu am citit raportul Comisiei Europene pe Moldova, dar și pe celelalte țări care beneficiază de acest regim și ce am constatat că problemele noastre nu sunt mai deosebite, mai grave decât cele pe care le au celelalte țări. (...) Din câte știu eu și din lectura mea a raportului, problema nu se pune că e un pericol iminent”, a notat politicianul.

Despre furtul miliardului, Iurie Leancă spune că recuperarea banilor ar trebui să fie un subiect pentru discuția de creare a majorității pro-occidentale.

radiochisinau.md

0