821

Dosarul „Vama”. Cinci persoane pe banca acuzaților, una în spital

Cele cinci persoane reținute de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, la începutul acestei săptămâni, după ce au fost efectuate mai multe percheziții la Serviciul Vamal, vor apărea astăzi pe banca acuzaților.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii anticorupție remis presei, procurorii vor cere astăzi mandate de arestare pe numele a 5 persoane din cele șase reţinute în acest caz.

„Se va solicita arest preventiv pentru 5 persoane. Este vorba de șeful de Direcție a Serviciului Vamal al Republicii Moldova, 2 inspectori ai Postului Vamal Sculeni Biroul Vamal Centru, dar și pentru 2 intermediari. Pentru un alt inspector vamal, internat deocamdată în spital, procurorii anticorupție vor solicita arest la domiciliu”, scrie în comunicat.

Şedinţele de judecată se vor desfăşura, pe parcursul zilei de astăzi, în cadrul Judecătoriei mun. Chişinău, cu sediul Ciocana.

Totodată, este de precizat că unul dintre învinuiți și-a recunoscut vina și colaborează cu organele de anchteă.

Este de menționat că vameșii au fost reținuți, după ce ar fi făcut să dispară din baza de date mai multe unități de transport cu plăcuțe de înmatriculare străine, care au trecut frontiera în R.Moldova.

deschide.md

0