744

Igor Munteanu și Vitalie Gamurari despre o eventuală coaliție PDM-ACUM

Igor Munteanu, deputat ales din partea Blocului electoral ACUM DA PAS, susține ferm că Blocul pe care îl reprezintă nu va forma niciun fel de coaliție cu Partidul Democrat. În același timp, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, spune că există loc de dialog. Reprezentanții celor două formațiuni au adus argumente în favoarea poziției prezentate în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, transmite IPN.

Igor Munteanu consideră că propunerea PDM de a forma o coaliție cu Blocul ACUM înseamnă un scenariu extrem de prost pentru orice partid care se respectă. „Sigur că Blocul electoral ACUM își permite libertatea de a privi de la distanță, de a trage lecții și de a-și construi o strategie prin care noi vom ajunge la momentul în care puterea va aparține cetățenilor liberi ai acestei țări și noi vom atinge obiectivele pe care le-am trasat în campania electorală”, a declarat Igor Munteanu.

Potrivit lui, Blocul ACUM nu va face o coaliție nici cu PDM, nici cu PSRM. „Aceste două partide fac parte din faimosul binom. Există un mecanism prin care ambele partide își oferă diverse tipuri de servicii de ani buni, nu este o situație recentă. Ceea ce se va întâmpla în următoarele zile sau săptămâni va fi doar o oficializare a mecanismelor de împărțire a rentelor dintre PSRM și PDM, ceea ce presupune că întreaga responsabilitate pentru toate erorile și eșecurile care urmează le aparține”, afirmă Igor Munteanu.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari, spune că PDM vrea să înceapă o negociere fără prejudecăți. „Dorim să găsim acel numitor comun și să mergem mai departe”, spune purtătorul de cuvânt.

„Noi suntem deschiși pentru negocieri, în primul rând, pe problemele care țin de acele principii enunțate de PDM. Nu vreau să presupun posibilitatea unor alte forme de negocieri decât cele care trebuie să existe – negocieri transparente. La moment este lansată ideea de negociere pentru Blocul ACUM, care, dacă ne uităm la programul de guvernare, în mare parte coincide cu cel al PDM. Multe dintre lucrurile care deja au fost efectuate și puse în aplicare de către Partidul Democrat se regăsesc în programul de guvernare, în proiectele pe care și le propune Blocul ACUM”, Vitalie Gamurari.

Potrivit lui, există loc de dialog între cele două entități politice și posibilitatea de a negocia o viitoare coaliție în interesul cetățenilor Republicii Moldova.

Partidul Democrat și Blocul electoral ACUM sunt următoarele două formațiuni care au obținut cele mai multe mandate în legislativ, după Partidul Socialiștilor. Astfel, PDM deține 30 de fotolii în Parlament, iar Blocul ACUM – 26, însumate fiind constituie 56 de mandate de parlamentar din totalul de 101. În spațiul public sunt analizate mai multe scenarii de constituire a coaliției de guvernare.

radiochisinau.md

0