824

CEC: a început tiparul buletinelor de vot pentru alegeri în circumscripția națională

Miercuri a început tiparul buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 în circumscripția națională.

Tipărirea celor peste 3,4 milioane de buletine de vot pentru alegerile parlamentare în circumscripția națională se va realiza la cele trei tipografii contractate de CEC: Î.S. „Combinatul POLIGRAFIC”, Î.S. F.E.-P. „Tipografia Centrală” și Editura "Universul" Î.S.

Ieri, la Tipografia Centrală a început tiparul pentru buletinele de vot ce vor fi distribuite birourilor electorale ale secțiilor de votare din circumscripțiile electorale uninominale nr.38-51. Aici vor fi tipărite 1 146 978 buletine de vot.

În total, pentru alegerile parlamentare în circumscripția națională vor fi tipărite 3 461 247 buletine de vot.

Prețul unui buletin este de 0,334 lei, valoarea întregului tiraj fiind de 1 156 056,8 lei.

Buletinele de vot pentru alegerile parlamentare în circumscripția națională  vor avea lungimea de 390 mm și lățimea de 140 mm, se vor tipări pe hîrtie opacă (mată) și vor avea culoarea gri afumat.

today.md

0