Prima vizită a unui Papă în Emiratele Arabe Unite
Papa Francisc a sosit, duminică seară, la Abu Dhabi, pentru o vizită istorică de trei zile în Emiratele Arabe Unite, scrie News.ro.
Vizita din aceste zile este prima a unui papă în Peninsula Arabică.
Această vizită „marchează o nouă pagină în istoria relaţiilor dintre religii, confirmând că suntem fraţi şi surori, chiar dacă suntem diferiţi”, spunea, joi, Papa Francisc. Duminică, înainte de deplasarea la Abu Dhabi, el a notat, pe Twitter: “Plec către Emiratele Arabe Unite. Vizitez această ţară ca un frate, pentru a scrie împreună o pagină de dialog şi pentru a parcurge împreună drumurile păcii. Rugaţi-vă pentru mine!”.
Marţi, Suveranul Pontif va oficia o liturghie la care sunt aşteptaţi 130.000 de credincioşi. Papa Francisc va participa la Abu Dhabi şi la o conferinţă interreligioasă.
Majoritatea populaţiei din Emiratele Arabe Unite este musulmană, însă în această ţară trăiesc foarte mulţi expatriaţi, iar dintre ei, potrivit CNN, aproximativ 1,2 milioane sunt creştini.
agora.md