807

Ce informații a ascuns CEC din declarațiile de avere ale lui Candu și Plahotniuc

Acum o săptămână, Comisia Electorală Centrală a scos de pe pagina sa, la doar câteva ore după plasare declaraţiile de avere ale candidaţilor Partidului Democrat, Partidului Socialiştilor, Blocului ACUM şi Partidului Comuniştilor. Atunci, Serviciul de presă de la CEC a explicat scoaterea declaraţiilor prin faptul că anumite informaţii nu erau blurate. Acestea au revenit recent pe site-ul CEC.  

Mold-Street scrie că din multe declaraţii au fost blurate informaţiile despre bunuri de preţ şi numerarul (mai mare de 15 salarii pe economie) deţinut de candidaţii de pe listele partidelor politice.

De exemplu în cazului Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat a fost blurată informaţia despre volumele de cărţi de anticariat, volumele de cărţi universale şi pianul de 131.000 de euro.

Aceeaşi operaţiune a fost efectuată şi în cazul declaraţiei de avere a preşedintelui Parlamentului Andrian Candu, din care a dispărut numerarul de câteva milioane lei.

Amintim că la 9 ianuarie serviciul de presă de la CECa declarat pentru AGORA că declarațiile vor fi postate pe parcursul aceleiași zilei. „Sunt în proces de plasare. Au fost doar ieri dimineața și după asta au fost scoase. Ele trebuie să fie pregătite pentru plasare, nu erau blurate anumite informații. E mai mult un lucru tehnic”, a declarat Corneliu Pasat.

agora.md

0