845

Șoferii implicați în accidente cu răniți ar putea scăpa basma curată

Conducătorii auto, care au provocat accidente rutiere în urma cărora persoanele implicate s-au ales cu leziuni ușoare, vor putea scăpa de răspundere penală.

Se va întâmpla doar dacă șoferul va ajunge la o înțelegere cu victima, ca aceasta să nu-l acționeze în judecată. Prevederile se conțin într-un proiect de lege care a intrat în vigoare în această săptămână. 

Persoanele care au avut de suferit în urma unor accidente rutiere, pot decide dacă îi iartă pe conducătorii auto care le-au provocat sau dacă îi acționează în judecată.

Sunt opțiunile pe care le oferă legea, ce a intrat în vigoare în această săptămână. Autorul proiectului, socialistul Adrian Lebedinschi, spune că modificările au fost necesare pentru că până în prezent Codul Penal nu prevedea împăcarea părților, iar victima era obligată să-l trimită pe șofer în judecată, indiferent dacă dorea, sau nu, să facă acest lucru.

 Adrian Lebedinschi, deputat PSRM: „Când unul dintre membrii familiei este șoferul, iar altul pasagerul și e suficient să fie fractură la un deget, acestea sunt leziuni corporale medii și respectiv un membru al familiei trebuie să fie tratat, iar altul urmează să fie tras la răspundere penală.”  

Totuși, aceasta este doar o opțiune, spune autorul proiectului.

Adrian Lebedinschi, deputat PSRM:  „Nimeni nu-l obligă să-și recunoască vina sau să se împace. Dacă ei nu găsesc un numitor comun, pot merge până în pânzele albe, în judecată.”

Astfel, dacă șoferul și victima cad de acord să nu meargă în judecată, conducătorul s-ar putea alege cu o amendă de până la 32.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității, dar și cu puncte de penalizare, fără a fi tras la răspundere penală.

Proiectul de lege a fost aprobat de guvern pe 20 august, iar pe 7 ianuarie modificările au intrat în vigoare.

noi.md

0