1224

Va fi instituit Consiliul de Cooperare Strategică la Nivel Înalt dintre Moldova și Turcia

Va fi instituit Consiliul de Cooperare Strategică la Nivel Înalt dintre Republica Moldova şi Turcia. Parlamentul a votat ieri, în prima lectură, ratificarea Declaraţiei Comune referitor la instituirea Consiliului, semnată la Chişinău, pe 17 octombrie, notează trm.md.

Potrivit unui comunicat al Legislativului, Consiliul de Cooperare Strategică la Nivel Înalt dintre Republica Moldova și Turcia va fi co-prezidat de către Guvernul Republicii Moldova și președintele Turciei. Acesta va stabili strategia dezvoltării relațiilor în domeniile politic, militar, de securitate, economic, comercial, energetic, transporturi, agricultură, turism, sănătate, cultură, știință și umanitar. În cadrul Consiliului va fi instituit Grupul comun de planificare strategică, co-prezidat de miniștrii afacerilor externe din cele două țări.

Documentul va contribui la aprofundarea și diversificarea cooperării cu Turcia, impulsionarea relațiilor economice, dezvoltarea cooperării regionale și internaționale, precum și ridicarea relațiilor moldo-turce la nivel de parteneriat strategic.  

Conform prevederilor Constituției, mandatul Parlamentului se prelungește până la întrunirea legală a noii componențe. În această perioadă, Parlamentul poate adopta legi ordinare, hotărâri etc., poate organiza audieri, consultări și efectua control parlamentar.

hotnews.md

0