989

Din ce bani trăiește Dorin Chirtoacă? Liderul PL vorbește despre veniturile lui

Președintele Partidului Liberal, fostul primar al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, susține că și acum trăiește din banii pe care i-a agonisit pe timpul când era edil al capitalei. Liderul PL a spus, în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, că și acum are 100 de mii de lei într-un cont.

„Sunt angajat la partid în ultima jumătate de an. Am avut economii chiar de la salariul din Primărie de cel puțin 10 mii de euro și ele sunt și până în ziua de azi. Eu pot să vă arăt și extrasurile din conturile bancare când am ridicat acești bani. Și acum sunt 100 de mii de lei pe contul de la Primărie”, a menționat fostul primar.

Dorin Chirtoacă spune că a avut resurse suficiente și înainte de a fi primar. „În timpul Primăriei, practic, ceea ce era salariul erau bani economisiți pentru că: mașină de serviciu, benzină de serviciu, telefon de serviciu. Mâncare: covrigi, ceai și pesmeți în biroul din spate, restaurante nu prea. Eu n-am fost o dată la masă în oraș la prânz. Am fost poate cu o delegație sau ceva”, a spus liberalul.

Fostul edil se laudă că de felul lui nu este risipitor și astfel a adunat banii.

Dorin Chirtoacă spune că 2000 de euro, așa cum a declarat recent deputatul Ștefan Creancă că este gata să cheltuiască pentru o vacanță, este o sumă prea mare. „În mod normal, ar trebui să fie între 500 și 1000 dacă vorbim despre ceea ce reprezintă prețurile din Turcia, Grecia”, consideră Chirtoacă.

tv8.md

0