Mold-street.com: Ce surprize conține Bugetul 2019, aprobat în premieră fără note explicative
Republica Moldova a avut rareori guverne care finalizat elaborarea bugetului pentru anul viitor în timpul prevăzut de legislație și niciunul care ar fi scris proiectul bugetului fără argumentările necesare în nota informativă – care explică cifrele și de obicei vine la pachet cu acest document important. Până acum - notează mold-street.com.
Bugetul pentru anul 2019 a trecut prima fază de aprobări în executivul condus de Pavel Filip pe 8 noiembrie 2018. Este pentru prima dată când un proiect de buget anual a fost prezentat fără a fi însoțit și de nota informativă la el, atașarea notei fiind o procedură obligatorie. Ministerul Finanțelor a făcut publică nota respectivă abia peste aproape o săptămână, pe 12 noiembrie.
Ce spune legea
Chiar și în primăvara anului 2015, când bugetul anual a fost aprobat prin asumarea de răspundere a cabinetului condus de Chiril Gaburici – este vorba despre bugetul anului 2015 (!), ocolind discuțiile și adoptarea în Parlament, totuși, au fost respectate prevederile legale cu privire la materialele de prezentare și aprobare a legii bugetare anuale.
Conform calendarului bugetar stabilit în Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale, art. 47, Guvernul aprobă şi prezintă Parlamentului proiectele legilor bugetare pe anul următor până la 15 octombrie, iar Parlamentul adoptă legile bugetare până pe 1 decembrie.
Totodată, autoritățile Republicii Moldova convenise anterior cu misiunea FMI și au și semnat pe 15 iunie 2018 o scrisoare de intenții, prin care și-au asumat aprobarea în iunie a cadrului bugetar pe termen mediu pentru 2019-2021 și adoptarea legii bugetului pentru 2019 până în iulie 2018 (p. 14 din Memorandumul suplimentar cu privire la politicile economice și financiare).
Din materialele prezentate, totuși, putem deduce câteva aspecte bugetare interesante, din punct de vedere al declarațiilor făcute publice și reflectarea acestora în cifrele bugetului anului 2019, scrie mold-street.com.
Fără venituri din amnistia capitalului?
Chiar dacă autoritățile au insistat în ultimii anii să adopte prevederi de amnistiere a capitalurilor cu plata unui procent anumit la buget de către beneficiarii activelor deținute ilegal (proiectul din 2016 prevedea 2%, Legea nr. 180 din 26 iulie 2018 privind declararea voluntară și stimularea fiscală a stabilit inițial 3%, după modificările operate de Parlament la propunerea președintelui Andrian Candu pe 8 noiembrie 2018 acestea au fost majorate la 6%), totuși – surpriză mare – bugetul pentru 2019 nu prevede încasări la acest capitol.
Lipsește și o estimare a posibilelor încasări, dar și linia de buget pentru astfel de venituri în proiectul aprobat de către Guvern. În plus nu există măcar o referință privitor la costul aplicării acestei legi pentru bugetul 2019.
Comercializarea carburanţilor în regim duty free - ignorată
În iulie 2018 Parlamentul a decis, prin Legea nr. 172 din 27 iulie 2018 (art. XVI), să legalizeze scutirea de plata TVA și accizelor a importului de produse petroliere destinat alimentării unui rezervor al mijloacelor de transport care ies în afara teritoriului vamal al Republicii Moldova.
Contrar acestor prevederi, criticate de altfel atât pe intern cât și pe extern, bugetul anului 2019 nu prevede aplicarea acestei norme.
Nota explicativă la bugetul 2019 face referință doar la scutirea importului de produse petroliere cu destinația alimentării aeronavelor, nu și a vehiculelor/autoturismelor care ies din Republica Moldova (Nota informativă la proiectul legii bugetului de stat 2019, pag. 35). Respectiv, putem deduce că norma dată, chiar dacă este în vigoare din momentul publicării în Monitorul oficial, prin derogare de la normele standard, urmează să fie eliminată. Eliminarea ar putea să fie operată având la bază contestarea constituționalității acestei prevederi de către președintele Igor Dodon, (chiar dacă a promulgat această prevedere), fie ca urmare a unei inițiative din partea prim-ministrului Pavel Filip, care s-a expus în acest sens, vorbind despre permisiunea comercializării produselor petroliere fără achitarea impozitelor la buget.
Derogare și de la legea salarizării
Introducerea sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar, de rând cu efectele calitative, implică aspecte cantitative diferite în bugetul 2019 comparativ cu 2018. Este de remarcat că chiar dacă noua lege cu privire la salarizare în sectorul bugetar încă nu a fost adoptată de Parlament, textul Legii bugetului pentru 2019 introduce deja primele deformări de la obiectivul și scopul declarat la promovarea legii noi a salarizării în sectorul bugetar.
Citește continuarea materialului pe mold-street.com.