992

Lucrările de construcție a noii zone de control de la Sculeni continuă

Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a mers la Sculeni pentru a veridica mersul lucrărilor de construcție a noii zone de control vamal (ZCV), care se va afla la circa 200 m distanță de postul de frontieră.

Astfel, odată cu darea în exploatare a noii ZCV, majoritatea formalităților de control și vămuire a mărfurilor se vor efectua aici, fapt ce va înlătura staționările de autocamioane, șirul cărora, în cazul unui flux sporit, poate ajunge până în localitate.

Asta deoarece, vama de la Sculeni se numără printre cele mai tranzitate posturi de frontieră, fiind traversată, săptămânal, de circa 1 800 de autocamioane.

Vitalie Vrabie s-a întâlnit pe șantier cu responsabilii de proiect și a convenit cu aceștia modalitatea de amplasare a principalelor elemente de infrastructură. Totodată, șeful Vămii a cerut să fie grăbite lucrările, astfel încît, noua zonă de control vamal să fie funcțională începând cu primăvara anului viitor.

Conform proiectului, noua ZCV se va întinde pe o suprafață de 0,67 ha, ceea ce va permite amenajarea unui lot pentru staționarea a circa 50 - 60 de autocamioane.

noi.md

0