1530

Grădinițele vor trece la un program de 10 ore pe zi

Toate grădinițele din țară vor activa conform unui program de zece ore și nu de 12, așa cum este în prezent în cazul majorității instituțiilor de învățământ timpuriu din Chișinău.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării face referire și la un sondaj efectuat de Direcția municipală educație, tineret și sport, în perioada februarie-mai 2018, prin înscrierea în registrul de sosire și plecare a copiilor la și de la grădiniță. Acesta arată că doar 13% din copii vin dimineața la grădiniță în intervalul orelor 07.00 și 07.30 și doar 11% din copii pleacă de la grădiniță în intervalul orelor 18.30 și 19.00. Marea majoritate – 61% din copii – vin la grădiniță în intervalul de ore 08.00 și 8.30 și 65% pleacă în intervalul orelor 17.00 și 18.00, scrie IPN.

Într-un răspuns la o solicitare IPN, Ministerul menționează că studiile în domeniul și experiența internațională indică un program optim de aflare a copiilor mici în mediul instituțional nu mai mare de zece ore pe zi. Și aceasta se face din perspectiva potențialului psiho-fiziologic limitat al copilului, dar și pentru a consolida relațiile dintre copil și părinți sau familia extinsă, pentru a-i oferi copilului bucuria comunicării cu părinții, dar și pentru a-i responsabiliza mai mult pe părinți cu privire la creșterea și dezvoltarea copilului.

Potrivit autorităților, un simplu calcul arată că 12 ore copilul mic se află la grădiniță, 8-10 ore doarme, în total – 20-22 de ore. Și doar patru ore, în cel mai fericit caz, copilul este cu părinții.

Statul trebuie să acorde un pachet echitabil de servicii educaționale tuturor copiilor. În anul 2017 în Republica Moldova funcționau 1458 de instituții de învățământ general care ofereau servicii de educație timpurie, dintre care 1385 – creșe, grădinițe-creșe, grădinițe, centre comunitare și 92 complexe care prestează servicii educaționale timpurii, dintre care șase instituții sunt cu program de 24 de ore (instituții speciale). 173 au program de 12 ore, 1253 – 9-10,5 ore; 23 – cu șase ore și trei cu – patru ore.

Pentru copiii care nu pot fi aduși sau luați în intervalul de activitate de zece ore al instituției preșcolare Ministerul recomandă autorităților publice locale de nivelul întâi, în calitatea lor de fondatori și gestionari ai instituțiilor de educație timpurie publice, să formeze grupe de serviciu, cu salarizare suplimentară a educatorului de serviciu din fondul de salarizare disponibil. La Chișinău, spre exemplu, acest fond există, deoarece sunt multe posturi vacante, dar sursele financiare care-l constituie sunt utilizate în alte scopuri.

Ministerul mai menționează că trecerea la program de activitate de zece ore pe zi nu va afecta salarizarea personalului, deoarece se va modifica și norma didactică, de 30 de ore pe săptămână și vor fi stabilite două posturi de educator la o grupă de copii în toate grădinițele din țară, așa cum în prezent sunt posturi de educator doar la program de 12 ore al grădiniței. Potrivit MECC, la fel nu va fi prejudiciat nici personalul tehnic – acesta are stabilită ziua de muncă de opt ore, cinci zile pe săptămână prin Codul Muncii.

diez.md

0