901

Au mai rămas doar două zile: Schimbare importantă din 10 octombrie

Modificările la Legea cu privire la sistemul național de pașapoarte a fost publicată în Monitorul Oficial pe 2 septembrie. Noile acte de identitate vor fi eliberate începând cu data de 10 octombrie curent.

Din data de 10 octombrie 2018 intră în vigoare noile modificări la legislația cu privire la actele de identitate din sistemul național de pașapoarte. Termenul de valabilitate al paşaportului cetăţeanului Republicii Moldova va fi extins de la 7 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani.

Pașapoartele și buletinele de identitate care vor fi perfectate din această dată nu vor mai include mențiunea privind grupa sangvină. Este vorba atât de paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova, cât și de paşaportul diplomatic şi din cel de serviciu.

Alte modificări presupun aplicarea în exclusivitate a semnăturii titularului care a împlinit vârsta de 14 ani — vârstă prevăzută pentru dobândirea capacităţii de exerciţiu limitată. În cazul titularului cu vârsta sub 14 ani şi al celui care nu poate aplica semnătura sa se va aplica un simbol special în condiţiile stabilite de Guvern.

De asemenea, va fi exclus cuvântul ”naţionalitatea” din actele de stare civilă.

Modificările în actele de identitate se mai referă la redarea completă a noțiunii numărului de identificare de stat al persoanei fizice, la buletinul de identitate provizoriu, autoritatea care eliberează actele de identitate, obligativitatea eliberării buletinelor de identitate.

Noile modele ale actelor de identitate moldovenești nu va influența costul acestora. Prețul buletinului de identitate și a pașapoartelor noi va rămâne același ca și până acum. 

Tariful pentru perfectarea buletinului de identitate în termen de 30 de zile va rămâne 130 de lei, în 15 zile – 200 de lei, în 5 zile – 390 de lei, în 24 de ore – 520 de lei, în 6 ore – 650 de lei, iar în 3 ore – 780 de lei. 

Perfectarea pașaportului în termen de 30 de zile va costa 850 de lei, în 15 zile – 1060 de lei, în 10 zile – 1280 de lei, în 5 zile – 1490 de lei, în 24 de ore – 1700 de lei, în 6 ore – 2130 de lei, în trei ore – 2550 de lei și într-o oră – 2980 de lei.

sputnik.md

0