774

Este oficial. Ruşii se vor pensiona mai târziu

Este oficial. Ruşii se vor pensiona mai târziu. Femeile vor ieşi la pensie la vârsta de 60 de ani, iar bărbaţii la 65. Duma de stat a adoptat în lectură finală, proiectul de lege privind majorarea vârstei de pensionare.

Reforma a provocat numeroase controverse în rândul civililor, iar raitingul lui Putin a scăzut dramatic. În urma protestelor din 14 oraşe ruseşti, cel puţin o mie de oameni au fost reţinuţi.

Potrivit noii legi, femeile care au născut mulţi copii şi cetăţenii din nordul îndepărtat al Rusiei se vor pensiona mai devreme. Potrivit noii legi, pensionarii nu vor fi scutiţi de impozite pentru terenuri sau imobile.

Documentul urmează să fie examinat de Consiliul Federaţiei, apoi trimis pentru aprobare către preşedintele Vladimir Putin.

Reforma va fi implementată pe etape, începând cu 2019. Perioada de tranziţie va dura până în 2034.

publika.md

0