750

Rămânem fără toamnă? Avertismentul alarmant al sinopticienilor

Au fost elaborate prognozele meteorologice pentru toamnă, din care rezultă că, în acest an, în Europa nu va fi practic toamnă şi că vara va continua de la Marea-Britanie şi până în Ucraina.

În ţările scandinave nu vor lipsi incendiile de pădure, iar în Europa de Est va fi cald.

Potrivit prognozei, canicula care a fost caracteristică acestui sezon estival pe întregul continent se va menţine până la sfârșitul perioadei de toamnă. Însă, o schimbare minimă va avea loc în sudul Europei, unde vor fi ploi, informează accuweather.com, citează realitatea.net.

Cu toate că în insulele britanice, în Franţa şi în Germania vara va continua, în octombrie temperaturile vor scădea într-o oarecare măsură. În Marea Britanie, temperatura medie va fi mai ridicată cu 1-3 grade Celsius faţă de cea obişinuită, a declarat meteorologul AccuWeather, Ala Reppert. În comparaţie cu Marea Britanie, în Franţa, Olanda şi Germania vor fi puţin mai mari diferenţele de temperatură. Din Marea Britanie şi pînă în Germania în luna noiembrie ar putea să scadă temperaturile şi sunt şanse să plouă, astfel că va înceta seceta din ultimile luni.  

Cele mai multe precipitaţii vor cădea în Irlanda şi Scoţia. În Italia, Grecia şi în regiunea Balcanilor de Vest vor avea loc până în septembrie furtuni devastatoare, în timp ce în celelalte zone ale regiunii va fi caniculă până la prima lună de toamnă, după care vor veni ploile care vor ţine pînă în luna octombrie sau noiembrie.  

În Europa de Est vremea fierbinte se va menţine până la sfârșitul toamnei chiar şi în ţările situate mai la nord, ca de exemplu Polonia, Ucraina şi ţările baltice.

noi.md

0