734

Israelul va dezvolta rachete capabile să atingă cu precizie orice țintă

Ministerul israelian al Apărării a anunţat luni semnarea unui important contract cu un grup naţional producător de armament pentru dezvoltarea şi producerea de rachete capabile să atingă cu precizie orice ţintă din regiune.

Valoarea contractului se ridică la câteva sute de milioane de şekeli (1 dolar SUA = 3,63 şekeli).

Dar nu au fost oferite detalii despre tipurile de rachete comandate sau despre obiectivele precise pe care acestea ar avea capacitatea să le lovească, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Potrivit agenţiei EFE, contractul include mai multe tipuri de rachete, unele clasificate, care au o rază de acţiune între 30 şi 150 de kilometri, printre ele fiind şi o versiune modernizată a lansatorului multiplu de rachete Accular.

Israelul dispune deja de capacităţi balistice semnificative, obţinute cu ajutorul asistenţei şi finanţării venite din partea SUA, unele capacităţi fiind realizate de industria naţională israeliană, dar există puţine informaţii despre componenţa acestui arsenal.

Se ştie însă că Israelul dispune de rachete sol-sol Ierihon, care au o rază de acţiune de 4.800 de kilometri şi pot fi echipate cu ogive nucleare. Israelul nu a admis niciodată public că ar dispune de arme nucleare.

Printre alte rachete sol-sol aflate în dotarea armatei israeliene se numără Delilah, cu o rază de acţiune de 250 de kilometri, şi Lora, cu o rază de acţiune de 280 de kilometri.

Israelul dispune de asemenea de mai multe tipuri de sisteme defensive anti-rachetă.

Conform comunicatului emis, noile rachete comandate vor fi produse de societatea publică Industriile Militare Israeliene (IMI), în cooperare cu autoritatea însărcinată cu dezvoltarea sistemelor de armament din cadrul Ministerului israelian al Apărării. O parte din rachete se află deja în procesul de producţie, în timp ce altele sunt în faza de cercetare şi dezvoltare.

,,Dobândim şi dezvoltăm o putere de foc precisă care ne va permite să concentrăm capacităţile noastre ofensive şi să acoperim în câţiva ani ansamblul regiunii”, a transmis în acelaşi comunicat ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman.

Contractul, parte a noului plan de apărare antirachetă a Israelului

Contractul semnat astăzi de ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, este parte a noului plan de apărare antirachetă în valoare de 8,1 miliarde de dolari, prezentat şi semnat acum aproximativ două săptămâni de catre prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu.

Cabinetul israelian a examinat pe 15 august, noul plan de apărare antirachetă care va aloca suplimentar aproximativ 8,1 miliarde de dolari pentru bugetul apărării din Israel în următorii zece ani.

Majoritatea fondurilor vor fi investite în extinderea arsenalului de rachete militare israeliene și a sistemelor de apărare balistică, declara la acel moment cotidianul israelian Yedioth Ahronoth.

infomoldova.net

0