774

Fondul de Garantare a Creditelor va fi gestionat în baza unui nou regulament

Statul va acorda Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) garanții în mărime de 80% din valoarea creditelor contractate de la bănci pentru dezvoltarea afacerilor. Prevederile sunt incluse în noul Regulament de activitate a Fondului de Garantare a Creditelor, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Documentul are drept scop facilitarea accesului la finanţare a IMM-urilor care nu dispun de garanții suficiente pentru contractarea unui credit, dar și creșterea gradului de transparență în procesul de acordare a garanțiilor financiare.

Pentru a beneficia de garanții de la stat, antreprenorii trebuie să depună o cerere la una dintre băncile partenere ale ODIMM, după care banca va  examina cererea de acordare a creditului și va înainta către ODIMM cererea de garantare însoțită de solicitarea întreprinderii. ODIMM va examina cererea de garantare în termen de până la 5 zile lucrătoare, iar în cazul acceptării acesteia, banca și solicitantul vor putea semna contractul de credit.

Resursele financiare ale Fondului de Garantare a Creditelor sunt formate din alocații de la Bugetul de Stat, din asistență de la donatori, dar și din alte surse.

Rolul emiterii garanțiilor financiare pentru creditele obținute de către IMM-uri a fost atribuit ODIMM în anul 2007. Până în prezent, ODIMM a emis garanții financiare pentru mai mult de 300 de companii, în valoare de 92 milioane de lei, care au facilitat obținerea creditelor bancare în sumă de 274,5 milioane de lei. Finanțarea IMM-urilor a contribuit la implementarea unor proiecte investiționale care au permis crearea a peste 500 locuri noi de muncă.

hotnews.md

0