785

Aeronava care va zbura de la Londra până la New York în doar două ore

Compania americană de aviaţie Boeing lucrează la proiectul unei aeronave hipersonice de pasageri care ar reduce timpul de călătorie între Londra şi New York la aproximativ două ore, cu patru ore şi 45 de minute mai puţin decât cu un avion obişnuit. Aceasta ar avea o viteză potenţială mai mare de 3800 mph sau 6.100 km / h.

Faptul că aeronava va ajunge la o viteză Mach 5, de aproape cinci ori viteza sunetului, îi va permite să finalizeze o excursie peste Atlantic în aproximativ 120 de minute, în timp ce un zbor care trece prin Pacific ar dura aproximativ trei ore.

Cu această durată ar doborî recordul pentru o traversare transaltlantică de două ore şi 52 de minute, al unui avion comercial, care aparţine momentan companiei Concorde, conform Independent.

„Când vă uitaţi la chestiunea de a ajunge de la punctul A la punctul B oriunde în lume, întrebarea este cât de repede doriţi să mergeţi şi cât de rapid este suficient de rapid? Supersonicul nu este suficient de rapid pentru a merge peste ocean şi înapoi într-o singură zi. Pentru afacerişti sau militari, unde timpul este cu adevărat important, acesta este un punct interesant. Mach 5 este cel care poate  asta”, a declarat Kevin Bowcutt, şef în ştiinţa hipersonicelor la compania Boeing.

Oficialii Boeing au afirmat că îşi doresc ca avionul să fie funcţional până la sfârşitul anilor 2030 şi au avertizat că proiectul ar putea dura cu un deceniu mai mult, însă sunt experţi care consideră că aeronava va ajunge să circule încă din 2023.

radiochisinau.md

0