925

Pentru ce vor fi folosiți banii care se vor obține din vânzarea fostului Stadion Republican

Guvernul a aprobat semnarea Acordului cu Ambasada SUA prin care va transmite instituției terenul fostului Stadion Republican pentru construcția unui nou sediu a ambasadei. Tot astăzi, Executivul a aprobat o hotărâre prin care se menționează la ce vor folosiți bani obținuți din vânzarea terenului.

Potrivit acesteia, „mijloacele financiare provenite din vânzarea-cumpărarea terenului amplasat în municipiul Chișinău, str. Tighina, nr. 12, cu suprafața de 5,1814 ha, (n.r. fostul Stadion Republican) vor fi utilizate pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale a culturii fizice și sportului”.

În decizie nu se menționează exact ce semnifică dezvoltarea bazei tehnico-materiale a culturii fizice și sportului.

Precizăm că, deși Guvernul și Parlamentul au aprobat vânzarea terenului fostului Stadion Republican, șeful statului a declarat că nu va promulga o astfel de lege.

Amintim că Parlamentul a aprobat, în ședința plenară din 20 iulie, transmiterea cu titlu oneros, a terenului Stadionului Republican din municipiul Chişinău, pentru construcția noului sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA).

tv8.md

0