755

Mașini vintage conduse de Regina Elisabeta II-a, scoase la licitație

Mașini vintage conduse de Regina Elisabeta II-a, scoase la licitație

Automobile vintage Rolls Royce conduse de regina Elisabeta a II-a şi de membri ai familiei regale britanice în ultimele şapte decenii, cu preţuri estimate care pot să ajungă până la 2,6 milioane de dolari americani, vor fi puse în vânzare în cadrul unei licitaţii ce va avea loc luna viitoare, scrie agerpres.ro.

Cel mai valoros automobil scos la vânzare de casa de licitaţii Bonhams pe 8 septembrie este un model Rolls-Royce Phantom IV State Landaulette, construit în 1953 cu ocazia Jubileului de Aur al celebrului producător auto şi care a fost folosit de regina Elisabeta a II-a.

Vehiculul a fost păstrat în cadrul Royal Mews din 1959 până în 2002 şi are un preţ de vânzare, potrivit organizatorilor licitaţiei, cuprins între 1,3 milioane şi 2,6 milioane de dolari. Rolls Royce a fabricat doar 18 modele în cadrul acestei serii.

Acel model, în care Meghan şi mama ei, Doria, au călătorit de la un hotel până la capela St. George de la Castelul Windsor, este unul dintre cele 18 modele fabricate de Rolls Royce pentru şefi de state şi personalităţi publice.

Colecţia de opt automobile Rolls Royce puse în vânzare de casa Bonhams include vehicule folosite şi de prinţesa Diana, prima soţie a prinţului Charles.

Printre autoturismele scoase la licitaţie se află şi un model Phantom V High Roof State Limousine, fabricat de Rolls Royce în 1960, ce are un preţ estimativ cuprins între 1,3 milioane şi 2 milioane de dolari.


unimedia.info

0