630

O companie americană, interesată să investească în Zona Economică Liberă Bălți

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a discutat astăzi cu reprezentanții companiei KVG din Statele Unite ale Americii, interesată să investească în producere, în Zona Economică Liberă Bălți (Aeroportul Internațional Mărculești).

Chiril Gaburici a menționat că, identificarea potențialilor investitori interesați de dezvoltarea Aeroportului Internațional Mărculești, dar și a potențialilor rezidenți ai Zonei Economice Libere sunt printre obiectivele Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Ministrul a îndemnat compania americană să dezvolte afaceri în Republica Moldova și să beneficieze de avantajele oferite de ZEL, printre care se numără o serie de facilități de ordin fiscal şi vamal. Drept exemplu, au fost menționate companiile străine care își extind afacerile în țara noastră, precum Draexlmeier, Sumitomo, Gebauer & Griller, Fujikura etc.

În context, Chiril Gaburici a prezentat potențialilor investitori rezultatele pozitive înregistrate anul trecut de cele șapte ZEL.

"Anul trecut, volumul total al investițiilor a fost de aproape 350 de milioane de dolari, cu aproape 23 la sută mai mult decât în 2016. În prezent, cei aproape 200 de rezidenți au peste 12 mii de angajați, aproape dublu decât erau în anul precedent. Suntem deschiși și depunem tot efortul pentru a deveni competitivi pentru investitori, astfel încât să reușim, în următorii doi ani, să dublăm atât volumul investițiilor, cât și numărul angajaților în ZEL", a punctat Chiril Gaburici.

La rândul lor, reprezentanții companiei americane au afirmat că:

"Am investit în Republica Moldova și ne dorim să rămânem aici".

publika.md

0