1057

Primarii şi angajaţii administraţiei publice locale vor avea salarii mai mari

Primarii şi angajaţii administraţiei publice locale vor avea salarii mai mari cu 50 la sută.

Afirmaţia a fost făcută de vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Cebotari, după şedinţa săptămînală a formaţiunii.

Potrivit sursei citate, majorările salariale ar putea fi aplicate deja din luna august. ”Partidul Democrat a decis să susțină politic în Parlament un proiect de lege ce vine cu soluţii de majorare a salariilor angajaţilor administraţiei locale, astfel încît creşterile salariale respective să devină efective cît mai rapid”, a spus Cebotari.

El a specificat că suplimentele salariale vor fi acordate din contul veniturilor în creștere la bugetul de stat, dar și din contul veniturilor suplimentare înregistrate în raioane. ”Pentru următoarea jumătate de an, banii vor fi luaţi din bugetul de stat, iar din anul viitor, vor fi identificate și alte surse de finanțare”, a opinat Cebotari.

Conform sursei citate, în prezent se caută soluţii şi pentru majorarea lefurilor personalului tehnic din instituţiile medicale şi de învăţământ.

noi.md

0