616

104 ofițeri turci au fost condamnați pe viață după puciul eșuat în 2016

Un tribunal turc a condamnat luni la închisoare pe viaţă 104 foşti militari găsiţi vinovaţi de implicare în lovitura de stat eşuată din iulie 2016 împotriva preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a informat presa din Turcia, relatează AFP, citat de AgerPress.

Cele 104 persoane au fost condamnate de către un tribunal din Izmir, în vestul Turciei, la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea eliberării condiţionate, cea mai aspră pedeapsă din legislaţia turcă.

Printre foştii militari condamnaţi se numără doi foşti generali şi trei foşti amirali, a precizat presa, amintind că în regiunea Izmir se află numeroase instalaţii militare cheie, dintre care baza aeriană de la Cigli unde s-a reunit un grup de pucişti acuzaţi că ar fi intenţionat să-l ucidă pe preşedintele Erdogan în noaptea loviturii de stat eşuate, în 15 iulie 2016.

Autorităţile turce i-au acuzat pentru puciul eşuat pe clericul Fethullah Gülen, stabilit în Statele Unite, şi reţeaua acestuia. Gulen a negat orice implicare în evenimentele din iulie 2016.

Un amiral şi un colonel care, după ce au mărturisit, au ajutat autorităţile să-i caute pe presupuşii membri ai reţelei Gulen în rândul armatei, au scăpat de pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, însă au primit fiecare aproape 17 ani de închisoare, conform aceleiaşi surse.

Alţi 21 de foşti militari au fost condamnaţi la 20 de ani de închisoare, iar alţi 31 la zece ani şi şase luni de închisoare, a adăugat mass-media turcă.

După tentativa de puci din 15 iulie 2016, eveniment soldat cu 250 de morţi, autorităţile turce au început o campanie de reprimare a susţinătorilor lui Fethullah Gulen.

Turcia a arestat 160.000 de persoane şi a destituit aproximativ 150.000 de funcţionari publici după tentativa de lovitură de stat din vara lui 2016, potrivit unui anunţ făcut în luna martie de Consiliul ONU pentru drepturile omului. Peste 50.000 de oameni au fost puşi oficial sub acuzare şi ţinuţi în arest preventiv în aşteptarea procesului judiciar.

today.md

0