578

Cel mai activ vulcan din Indonezia fierbe, oamenii sunt evacuați din zonă

Vulcanul Merapi, cel mai activ din Indonezia, situat în Insula Java cu o populaţie densă, a dat semne periculoase printr-o serie de erupţii care au determinat autorităţile să ordone evacuarea locuitorilor de pe versanţii săi, informează marţi Reuters.

O coloană de cenuşă ce a atins înălţimea de 3.500 de metri s-a ridicat marţi dimineaţă din mijlocul vulcanului Merapi, iar Agenţia pentru Vulcanologie a ridicat cu un grad nivelul de alertă de la cel mai coborât, a anunţat purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor, Sutopo Purwo Nugroho, citat de Xinhua.

''Orice escaladă, cu excepţia celor realizate în scop ştiinţific, sunt interzise pe o rază de trei kilometri de crater'', a declarat el presei.

Patru erupţii au avut loc începând de luni, cea mai recentă producându-se marţi la ora locală 1:47. În districtele Sleman şi Klaten au căzut ploi de cenuşă vulcanică, a mai informat purtătorul de cuvânt.

''Noaptea trecută oamenii au fost evacuaţi. Numărul celor evacuaţi continuă să crească'', a mai spus el adăugând că circa 600 de persoane au căutat adăpost în zone mai sigure.

Potrivit Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor, erupţiile au fost freatice, ceea ce înseamnă că magma a încălzit apa subterană, iar presiunea a determinat expulzarea aburului.

În această lună, aeroportul din Yogyakarta, oraşul cel mai apropiat de vulcan, a fost închis temporar din cauza erupţiilor.

Vulcanul Merapi se află la circa 28 de kilometri nord de Yogyakarta, cu o populaţie de 2,4 milioane de locuitori, iar mii de persoane trăiesc pe pantele acestui munte.

Merapi a erupt în mod regulat începând din 1948. În noiembrie 1994, fluxul piroclastic format în urma unei erupţii puternice a provocat decesul a 27 de persoane.

În 2010, în urma unei erupţii puternice, 353 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar peste 350.000 au fost evacuate din zonele afectate.

În 1930, o erupţie a vulcanului Merapi a lăsat în urmă 1.300 de morţi.

Indonezia are un relief predominant muntos, cu circa 400 vulcani, dintre care 100 sunt activi.

radiochisinau.md

0