606

Un asteroid, considerat de NASA „potențial periculos”, va trece pe lângă planeta noastră în februarie

asteroid, earth, planet, pamant, planeta, sursa. forbes
Asteroidul 2002 AJ129, ce are un diametru de aproximativ 1,1 kilometri, va trece pe lângă planeta noastră duminică, 4 februarie, cu o viteză de 108.000 kilometri pe oră.

Deşi NASA l-a inclus în categoria obiectelor cosmice „potenţial periculoase”, asteroidul va rămâne la o distanţă de 4,2 milioane de kilometri faţă de planeta noastră – de 11 ori mai mare decât distanţa dintre Terra şi Lună. Riscul de coliziune este inexistent, deşi această distanţă este foarte mică la scala Sistemului Solar. 

O ciocnire între un asteroid de această mărime şi Terra ar putea să declanşeze pe planeta noastră o minieră glaciară. În acest scenariu, temperaturile scad cu 8 grade Celsius din cauza prafului aflat în suspensie în atmosferă, timp de aproape 10 ani.

În urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani, prăbuşirea pe Terra a unui asteroid cu diametrul de 10 kilometri în peninsula Yucatan din Mexic a provocat dispariţia a 75% din totalul speciilor de vieţuitoare terestre, inclusiv a dinozaurilor.

Potrivit Biroului de coordonare a apărării planetare din cadrul NASA, înfiinţat în 2016, care emite alerte şi identifică cometele şi asteroizii „potenţial periculoşi”, în jur de 20 de astfel de obiecte cosmice vor trece ]n acest an pe lângă Terra.

Cel mai mare pericol îl prezintă asteroidul 2017DR109, care va trece pe 24 februarie la o distanţă de aproape patru ori mai mare decât distanţa dintre Terra şi Lună.

Cel mai mare asteroid care urmează să treacă în apropiere de planeta noastră este asteroidul 2003 SD220, cu un diametru cuprins între 920 şi 2.100 de metri, aşteptat pe 22 decembrie, la o distanţă de 7,2 ori mai mare decât aceea dintre Pământ şi Lună.

gazetadesud.md

0