1138

Fostul șef al „guvernului” de la Tiraspol a devenit ONG-ist la Chișinău


Separatiștii nu pățesc nimic la Chișinău, iar discursurile oficialilor care condamnă orice acțiuni a celor ce militează împotriva integrității teritoriale a statului rămân la nivelul vorbelor. Astfel, după ce fostul lider autoproclamat de la Tiraspol, separatistul Evgheni Șevciuk, s-a refugiat pentru câteva luni la Chișinău, plimbându-se nestingherit pe străzi – după ce timp de 5 ani a sfidat Chișinăul -, un alt așa-zis oficial din stânga Nistrului – fostul șef al „guvernului transnistrean” Pavel Prokudin – are trecere liberă în Capitală. În luna decembrie, Ministerul Justiției i-a eliberat acestuia certificatul de înregistrare a unui ONG.

Prokudin, separatist la Tiraspol, ONG-ist la Chișinău

În august 2016 pe Nistru au avut loc exerciții militare comune ale unităților Grupului Operativ al Trupelor Ruse și cele ale așa-ziselor structuri de forță de la Tiraspol, care au imitat o rezistență împotriva „inamicului” de pe malul drept. La exercițiile militare a participat și pretinsul premier transnistrean de atunci, Pavel Prokudin, care a declarat că „republica moldovenească nistreană” ar fi amenințată militar de Republica Moldova și Ucraina. Acele aplicații nu au fost coordonate nici cu Forțele de Menținere a Păcii, nici cu Comisia Unificată de Control.

Respectivele exerciții, care s-au repetat, au rămas necomentate de oficialii de la Chișinău. Mai mult decât atât, după ce lui Pavel Prokudin i-a expirat mandatul acesta a fost luat în echipa lui Krasnoselski, iar ulterior și-a înregistrat o asociație obștească la Chișinău fără ca autoritățile să-și pună vreo întrebare – Asociaţia Obştească „Asociaţia Regională Transnistreană de Fotbal”, cu sediul în municipiul Tiraspol. Scopul declarat al acesteia este „organizarea şi sprijinirea activităţii fotbalistice în limita teritorială înregistrată în toate formele sale”.

Cine este Pavel Prokudin

Pavel Prokudin, care figurează ca și lider al asociației, a condus așa-numitul guvern de la Tiraspol timp de un an – din decembrie 2015 până în decembrie 2016. Nu a stat mult șomer, pentru că în ianuarie 2017 Prokudin a fost numit consilier al actualului lider autoproclamat de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Anul 2017 a fost plin de evenimente pentru cel care a figurat ca șef al „executivului transnistrean”: în luna martie 2017, Krasnoselski a format o comisie pentru „probleme de educație patriotică și moral-spirituală a copiilor și tinerilor”, condusă de Igor Smirnov, în care Prokudin a fost numit vicepreședinte; în luna iulie 2017, același Krasnoselski a format o nouă comisiei – pentru dezvoltarea complexului istoric-militar „Cetatea Bender” – pe care Prokudin o conduce. De asemenea, în vara anului trecut Pavel Prokudin a fost ales și președinte al „federației republicane de fotbal” din Transnistria.

La sfârșitul anului a mai primit o veste bună, de data aceasta de la Chișinău: obținerea certificatului de înregistrare a ONG-ului, semnat de fostul ministru al Justiției Vladimir Cebotari.

De ce Ministerul Justiției a înregistrat un ONG condus de un separatist

Având în vedere declarațiile și activitatea pe care a avut-o și o are Pavel Prokudin la Tiraspol, am întrebat Ministerul Justiției de ce a acceptat să înregistreze o asociație condusă de o persoană ce a contribuit direct la promovarea separatismului în Republica Moldova, anume prin faptul că a condus un autoproclamat guvern în stânga Nistrului, nerecunoscut nici la Chișinău, nici la nivel internațional.

Într-un scurt răspuns al instituției se menționează că „Ministerul Justitiei nu are competența de verificare a calității de membru al asociației obștești” și ne este oferit un citat din articolul 3 alineatul 3 din Legea privind asociațiile obștești: „Este inadmisibilă orice cerinţă de a indica în documentele oficiale calitatea de membru al unei sau altei asociaţii obşteşti”.

moldnova.eu

0