Polițiștii din Chișinău au încătușat în plină stradă un recidivist periculos
Un bărbat de 28 ani, originar din raionul Călăraşi, a fost imobilizat şi încătuşat în timp mergea pe stradă de către polițiștii din Chișinău. Individul este bănuit de comiterea în serie a atacurilor tâlhăreşti pe timp de noapte, în ascensoarele caselor de locuit din sectoarele Râşcani şi Ciocana.
Potrivit unui comunicap al Poliției Capitalei, suspectul a fost eliberat recent din puşcărie, unde şi-a ispăşit pedeapsa timp de șase ani pentru infracţiuni similare.
Sursa citată mai precizează că bănuitul ar fi comis cel puţin cinci atacuri tâlhăreşti, în urma cărora au avut de pătimit femei cu vârstele cuprinse între 32 ani şi 43 ani. Astfel, pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie a.c., acesta îşi urmărea victimele până în ascensor, unde le ameninţa cu un cuţit, deposedându-le de genţile personale, în care se aflau bani, telefoane mobile şi alte bunuri de preţ. Imediat după atac, bănuitul golea geanta, apoi o arunca pe acoperişul scării de la bloc.
Persoanele care au avut de pătimit sunt solicitate să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie teritorial pentru a depune cereri în acest sens.
În prezent, bănuitul este reţinut pe un termen de 72 de ore şi este cercetat penal pentru tâlhărie. El riscă o pedeapsă cu privare de libertate pe un termen de la 8 ani până la 10 ani.
hotnews.md