Pe o stradă din centrul Chișinăului atârnă o cruce, chiar deasupra trotuarului (Foto)
Cum ar fi să mergi pe stradă și, la un moment dat, să dai cu capul într-o cruce?! E o situație cât se poate de posibilă în Chișinău, chiar pe o stradă din sectorul Centru.
O cititoare KanKan.md ne-a trimis fotografii făcute pe strada Mitropolit Varlaam, chiar în preajma Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”, unde deasupra trotuarului, menținută doar de firele electrice, atârnă o ditamai cruce.
Pe lângă cruce, în zonă mai atârnă și bucăți din fire, dar și crengi, unele rămase cel mai probabil încă de la ninsorile abundente din luna aprilie.