1194

Cât a promis și cât a investit Moldovagaz în ultimii ani. Nu este verificat totul

moldovagaz

De cele mai multe ori Moldovagaz a realizat în ultimii ani mai puține investiții în infrastructura de distribuție sau de transport a gazului decât a planificat la începutul anului, suma fiind și de trei ori mai mică. Acești bani ajung să fie incluși în costul tarifului. Reprezentanții ANRE susțin că este imposibil să verifice toate lucrările pe care spune că le-a realizat Moldovagaz din cauza că nu „se reușește fizic”.

Companiile energetice planifică anual anumite sume pe care să le investească în dezvoltarea infrastructurii sau pentru lucrări de reabilitare a acestora. Un astfel de plan reprezintă de fapt o mapă foarte voluminoasă cu sute de file în care fiecare agent economic din acest domeniu notează chiar și fiecare perimetru de conductă, segment de linie electrică sau pilon care urmează să fie reparat sau instalat.

Cum arată planurile de investiții ale companiilor energetice

Acestea sunt prezentate Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pentru ca să fie aprobate. Aceleași întreprinderi prezintă anual până pe 30 aprilie rapoarte referitor la cât din ceea ce și-au propus au realizat, Agenția aprobă informațiile respective după ce le analizează, iar sumele sunt incluse ulterior în tarif. Astfel, ANRE a oferit la solicitarea moldNova.eu informațiile referitor la câți bani au investit în perioada 2010-2016 Moldovagaz și cel mai mare furnizor de energie electrică, divizat începând cu anul 2016 în două companii – RED Union Fenosa și Gas Natural Fenosa. În cazul Moldovagaz și RED Union Fenosa nu au fost încă aprobate de către ANRE rezultatele planurilor de investiții pentru anul trecut. Potrivit angajaților Agenției, sunt cazuri când companiile sunt nevoite să aloce anumiți bani în alte proiecte decât cele planificate sau să fie prelungit termenul de implementare din cauza că pot apărea diferite situații excepționale, iar aceste informații sunt prezentate în raport.

ANRE recunoaște că nu poate verifica dacă Moldovagaz minte

Totuși, ANRE recunoaște că este imposibil să verifice dacă tot din ceea ce au raportat companiile energetice a fost realizat și dacă au fost cheltuite sumele menționate de acestea, „deoarece nu se reușește fizic” și, astfel, se fac controale pe teren doar acolo unde s-a cheltuit cel mai mult.

Potrivit informațiilor obținute, Moldovagaz a investit cel mai mult în 2014 (1,48 milioane de lei) și în 2015 (3,26 milioane de lei). Cele mai mari diferențe dintre sumele planificate și cele realizate de către companie s-au atestat în 2011 (10,48 de milioane de lei față de 960.000 de lei) și 2013 (12,07 milioane de lei față de 790.000 de lei). Moldovagaz a prezentat în 2010-2015 planuri de investiții de 1,509 miliarde de lei, iar ANRE a probat includerea în tariful la gaz a sumei de 1,424 miliarde de lei.

În cazul operatorului sistemului de transport al gazului, Moldovatransgaz, cele mai mari sume alocate pentru dezvoltarea infrastructurii au fost în 2011 (189,9 milioane de lei) și 2013 (174,5 milioane de lei), iar cele mai mici – în 2014 (94,04 milioane de lei) și în 2015 (40,17 milioane de lei). În anul 2015, Moldovatransgaz a investit de trei ori mai puțin decât a planificat. În anul 2010, Moldovagaz a achitat din buget 283,5 milioane de lei pentru condiții mai bune de furnizare, transport și distribuție a gazului față de 285,5 milioane de lei cât estimase la începutul anului.

Infuziile de bani în infrastructura de distribuție a gazului au scăzut constant în perioada 2011 – 2015, de la 172,59 milioane de lei la 49 milioane de lei.

În același timp, ANRE a aprobat pentru RED Union Fenosa cele mai mari sume în scopul includerii în tarif în 2011 (258,54 milioane de lei) și în 2012 (241 milioane de lei). Suma totală planificată anual de către furnizor nu este foarte diferită față de cea realizată.

Moldovagaz a stabilit în 2016 cea mai mică sumă pentru dezvoltarea infrastructurii din ultimii ani – de 155,56 milioane de lei, iar pentru 2017 suma este de 185,36 milioane de lei. RED Union Fenosa a prezentat un plan de investiții pentru anul trecut de 261,14 milioane de lei, iar Gas Natural Fenosa – de 1,06 milioane de lei, suma aprobată de ANRE pentru a fi inclusă în tarif fiind de 1,66 milioane de lei. Furnizorul de energie electrică are de gând în acest an să direcționeze pentru o mai bună securitate a rețelei 1,66 milioane de lei, iar operatorul de distribuție – de 205,92 milioane de lei.

Gazul natural s-a scumpit pentru consumatori în noiembrie 2015 cu 15,4% și nu cu 48% cum solicita Moldovagaz, ajungând la 6,5 lei pentru un metru cub de gaz. Ulterior, ANRE a decis la începutul anului trecut să reducă tarifele cu 11%, consumatorii achitând 5,89 de lei pentru un metru cub de gaz.

moldnova.eu

0