3153

Dodon îl plagiază pe Putin? Șeful statului a urcat în tronul arhieresc (Foto)

O imagine cu președintele țării, aflat în vacanță pe muntele Athos, a stârnit un val de critici și glume pe seama lui. Acesta apare pe tronul arhieresc din biserica Protaton, cea mai importantă clădire din Careia, fiind totodată și cea mai veche biserică din Sfântul Munte Athos, în aceeași ipostază în care a fost surprins și Vladimir Putin.

Tronul arhieresc este rezervat numai ierarhilor Bisericii Ortodoxe sau monarhilor ortodocși. Acest gest era rezervat odinioară doar împăraților și regilor ortodocși unși de către Episcop.

Totuși, în februarie 2014, primul ministru de atunci al Greciei, Antonis Samaras, a fost, de asemenea, așezat în scaunul arhieresc. Și Traian Băsescu ar fi ajuns pe același tron.

Este știut faptul că monahii din Sfântul Munte îi primesc cu mare fast, după tradiția bizantină, pe demnitarii care ajung în Grădina Maicii Domnului, de aceea, cel mai probabil, mai mulți demnitari de stat au avut o asemena onoare.

tv8.md

1