1184

Iurie Leancă este nou vicepreședinte al Parlamentului

Iurie Leancă este nou vicepreședinte al Parlamentului. Acesta a fost ales în funcție la propunerea șefului legislativului Andrian Candu, cu votul a 52 de deputaților.


Leancă a fost susținut de membrii fracțiunilor Partidului Democrat și ai grupului Partidului Popular European. Totodată, a treia funcție de vicepreședinte rămâne vacantă, iar Andrian Candu a anunțat că așteaptă propuneri din partea opoziției.

Iurie Leancă va fi responsabil de politica externă în activitatea forului legislativ, domeniul în care are deja o experiență, după ce a ocupat fotoliul de ministru al Afacerilor Externe.

Acesta a mai declarat că are o agendă ambițioasă și că săptămâna viitoare va efectua o vizită peste hotare, unde se va întâlni cu oficiali europeni pentru a intensifica relații Moldovei cu structurile europene.

La fel, va organiza audieri cu miniștri și conducerea unor ininstituții pentru a determina modul în care țara noastră își îndeplinește angajamentele asumate față de partenerii străini, în conformitate cu Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Iurie Leancă i-a luat locul liberal-democratei Liliana Palihovici, care în luna aprilie și-a depus mandatul de deputat.

publika.md

0