1201

România va găzdui un exercițiu cu 30.000 de militari NATO

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a declarat marți, la Bistrița, că în luna iulie România va găzdui un exercițiu militar de amploare, la care vor participa aproximativ 30.000 de soldați din țările membre NATO, transmite Agerpres.

„Soldații români și cei americani au o foarte strânsă colaborare. Anul trecut au fost circa 180 de exerciții și antrenamente comune, 180 de astfel de ocazii, ceea ce înseamnă că la fiecare două zile soldații noștri, membri ai Forțelor Aeriene, ai Forțelor Terestre, dar și ai Forțelor Speciale s-au antrenat împreună. Veți vedea că și anul acesta, în luna iulie, va avea loc un exercițiu de amploare în România, aproximativ 30.000 de soldați ai țărilor membre NATO vor veni să se antreneze împreună cu soldații români”, a afirmat Hans Klemm.

Ambasadorul SUA a inaugurat marți după-masă „Raftul american” — „American Shelf” în cadrul Bibliotecii Județene Bistrița-Năsăud „George Coșbuc”, reprezentând o donație de aproximativ 250 de volume din partea ambasadei, în limba engleză, pusă la dispoziția celor care doresc să se familiarizeze cu literatura și cultura americane.

moldova.org

0